Tenis: Ilka Csoregi a câştigat proba de dublu a turneului ITF de la Heraklion
alte articole
Perechea formată din junioara română Ilka Csoregi (17 ani) şi unguroaica Csilla Borsanyi a câştigat proba de dublu a turneului de tenis ITF de la Heraklion (Creta), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, în urma victoriei cu 4-6, 6-3, 11-9 în faţa ucrainencelor Marina şi Nadia Kolb (N. 4).
Csoregi şi Borsanyi, favoritele nr. 4 ale probei, au câştigat în sferturi cu 6-2, 6-3 în faşa rusoaicelor Vera Aleşceva şi Snejana Nekrasova, iar în semifinale au profitat de abandonul principalelor favorite, Aminat Kuşhova (Rusia)/Iulia Stamatova, la scorul de 6-1, 2-0.
La simplu, Ilka Csoregi (N. 6) s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de Luisa Marie Huber (Germania), cu 6-2, 6-3.
La alt turneul ITF de 10.000 de dolari, la Sharm El Sheikh (Egipt), Elena Teodora Cadar şi Arabela Fernandez Rabener (Spania), principalele favorite la dublu, au fost învinse în finală de cuplul ruso-ucrainean Natela Dzalamidze/Kristina Kazimova (N. 2), cu 6-4, 6-3.
În proba de simplu, Cadar (N. 2) a ratat calificarea în finală, fiind învinsă în penultimul act de austriaca Janina Toljan (N. 4), cu 6-0, 6-3.