Tenis: Competiţia din capitala Franţei este prea lungă, afirmă John McEnroe
În opinia fostului mare tenisman american John McEnroe, turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, este prea lung şi ar trebui să se renunţe la programarea meciurilor din primul tur pe durata a trei zile, informează agenţia Reuters.
McEnroe, o adevărată legendă a "sportului alb", comentator al postului de televiziune Eurosport, a afirmat că "Roland Garros-ul este singurul dintre cele patru turnee majore care durează 15 zile şi este prea lung".
Competiţia din capitala Franţei a debutat duminică, iar campionul en titre, spaniolul Rafael Nadal, şi-a început abia după trei zile cursa pentru câştigarea celui de-al 10-lea său trofeu la Roland Garros, în timp de liderul WTA Serena Williams a trebuit să aştepte la rândul ei două zile pentru a intra pe teren.
John McEnroe crede că Openul Franţei nu ar trebui să se întindă pe parcursul a 15 zile, în condiţiile în care turneul de la Wimbledon are nevoie de numai 13 zile pentru a programa acelaşi număr de meciuri, în timp ce US Open şi Openul Australiei durează fiecare câte 14 zile.
Campionul american a adăugat că organizatorii ar trebui să gândească lucrurile "din perspectiva jucătorilor" şi le-a propus să doneze în scop caritabil banii care îi încasează în ziua suplimentară de competiţie.
McEnroe a criticat, totodată, securitatea turneului parizian, după ce un fan a pătruns duminică pe teren şi a încercat să facă un selfie cu elveţianul Roger Federer.
"Terenul este un sanctuar pentru jucători, unde aceştia vor să se simtă în siguranţă şi unde să se poată concentra", a adăugat John McEnroe.