Tătaru vrea reformă majoră în Sănătate: 80% dintre managerii de spitale trebuie daţi afară
alte articole

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a atras atenţia, într-un interviu acordat postului Digi24, că 80% dintre managerii spitalelor ar trebui daţi afară, iar coordonarea unităţilor ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătăţii.
Declaraţia are loc după tragedia de la Piatra Neamţ, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 10 oameni.
Jurnalist: Aţi făcut o declaraţie în acea seară care a atras atenţia oamenilor şi cumva s-au revoltat în momentul în care aţi spus că suntem toţi vinovaţi de ce s-a întâmplat în sistemul de sănătate în aceşti 30 de ani. Sunt oameni care spun că n-ar fi trebuit ca dumneavoastră să le asociaţi eşecul guvernelor de până acum.
Tătaru: Cred că am fost greşit înţeles şi îmi cer scuze pentru acest lucru societăţii civile sau pacienţilor dacă au crezut că ei sunt cei vizaţi. Nu. În aceşti 30 de ani au fost diverse guverne, au fost diverşi miniştri ai Sănătăţii, au fost administraţii locale, au fost factori politici, au fost interese locale sau personale care au dus la situaţia sistemului pe care o vedem în acest moment. De aceea, în tot ce înseamă reforma din Sănătate înseamnă o schimbare radicală, atât legislativă cât la nivel de administrare a acestor spitale. Coordonarea acestor spitale ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătăţii, în condiţiile în care atunci când am decis în primele două luni când a fost şi starea de urgenţă, luăm elementul Suceava.
Jurnalist: Domnule ministru, ştim cu toţii că infrastructura din sănătate este foarte veche. Sunt spitale care au şi peste 100 de ani, controalele însă sunt făcute pe norme actualizate. Practic este aproape imposibil ca în aceste spitale să fie îndeplinite circuite. Deci sunt manageri care spun că lupta lor asta este, să îndeplinească circuitele aşa cum trebuie şi este un lucru foarte greu. Când şi cum s-ar putea produce în sistemul de sănătate atât de profundă încât pacientul să şi simtă acest lucru?
Tătaru: La fel, mă repet. Noi suntem şi am fost în aceşti 30 de ani şi nu mai vorbesc în ultimele 7-8 luni într-o modernizare forţată a acestui sistem medical. Dacă până în această pandemie unii bănuiam, alţii ştiam ce este sistemul, în acestă pandemie s-a dezgolit. I-am văzut lipsurile toate.
Jurnalist: Dacă aţi avea coordonarea spitalelor, câţi dintre manageri ar rezista?
Tătaru: La un moment dat, la începutul pandemiei, am spus că 80% dintre manageri ar trebui schimbaţi. Îmi menţin aceeaşi părere.
Interviul integral aici.