Soluţie-şoc propusă de şeful Consiliului Fiscal în criza carburanţilor: Benzina şi motorina vândute pe... cartelă

Daniel Dăianu (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Ana Ion
21.03.2026
Daniel Dăianu (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Ana Ion
21.03.2026

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a opinat, într-o emisiune B1 TV, că o alternativă la plafonarea preţurilor carburanţilor sau a reducerii accizei ar fi "raţionalizarea" consumului de combustibil.

"Ca principiu trebuie să dai înapoi (din banii acumulaţi de stat din creşterea preţurilor – n r.). Poţi să umbli şi la acciză. Părerea mea că toate măsurile sunt de considerat. Cine spune acum că interferezi cu piaţa…nu! Nu este adevărat. Şi vă mai dau un exemplu. Se poate ajunge la raţionare. (…) Raţionarea înseamnă să intervii pe cantităţi. Poţi să ai la pompă un anume preţ, poţi să nu interferezi cu preţul de la pompă, dacă nu se plafonează. Dar poţi să ajungi în situaţia în care să dai pe cartelă, să limitezi consumul, într-un scenariu de mari dificultăţi", a declarat Daniel Dăianu.

Şeful Consiliului Fiscal a explicat însă că nu vrea să spună Guvernului Bolojan ce are de făcut în acesta criză.

"Nu spun Guvernului ce să facă… Este foarte, e foarte bine că se uită la e se practică. Toţi sunt descumpăniţi de ce s-a întâmplat şi de ce va continua. Aceasta este o criză care va dura", a precizat Daniel Dăianu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos