Talibanii ameninţă să-l ucidă şi să-l răpească pe prinţul Harry
alte articole
Prinţul Harry este în vizorul talibanilor din Afganistan, care au declarat că vor face tot posibilul să-l răpească sau să-l omoare în timpul turneului său din ţară.
Harry este în Afganistan pentru a pilota elicoptere în cadrul Royal Air Force şi a ajuns în provincia Helmand, săptămâna trecută.
"Vom face tot ce putem ca să scăpăm de el, fie îl ucidem, fie îl răpim", a declarat luni purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, pentru Reuters.
De asemenea, Mujahid a spus că liderii talibani "au informat comandanţii din Helmand ca să facă tot ce pot pentru a-l elimina." El nu a detaliat ceea ce a numit "operaţiunile Harry."
Harry, nepotul Reginei Elisabeta şi al treilea pretendent la tronul britanic, va fi în Afganistan într-un turneu de patru luni.
Ministerul Apărării din Marea Britanie a declarat pentru agenţia de ştiri că Harry va fi în siguranţă la bordul elicopterelor, în ţara neliniştită.
În week-end, talibanii au batjocorit Marea Britanie în legătură cu detaşarea lui Harry, spunând că el nu va participa niciodată la o luptă. De asemenea, ei au declarat că "el îşi poate ispăşi faptele prin prezentarea unor ipostaze în care luptă alături de soldaţii din Afganistan", referindu-se la fotografiile recente care îl prezintă pe prinţ petrecând în Las Vegas.
"Armata britanică se află sub presiune, la fel ca şi celelalte forţe din Afganistan, iar Marea Britanie doreşte să încurajeze soldaţii săi prin astfel de acţiuni", a relatat Mujahid pentru Daily Telegraph.