Sud-estul Europei, pe masa negocierilor dintre Trump şi Putin. Profesor de la Oxford: Cât de departe vor merge concesiile făcute ruşilor?

Corneliu Bjola
Andrei Pricopie
23.03.2025

Profesorul de diplomaţie digitală de la Universitatea Oxford, Corneliu Bjola, a opinat, în podcastul "This is the story", realizat de Tudor Muşat, că la negocierile care se poartă zilele astea între preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin este de presupus că Statele Unite negociază cu Rusia nu doar Ucraina, ci şi toată regiunea din sud-estul Europei.

"Cred că da, pentru că astea sunt obiectivele pe care, de la bun început, Kremlinul le-a susţinut chiar dinainte de începerea acestei invazii a Ucrainei. Şi vedem această idee repetată, în mod succesiv, de către Kremlin, când vorbeşte că, pentru obţinerea unei păci îndelungate, este nevoie de eliminarea cauzelor profunde, the root causes, ale conflictului. Şi când auzim de această sintagmă 'cauze profunde', aceasta nu se referă numai la interzicerea Ucrainei să adere la NATO, ci se referă la acea scrisoare faimoasă din decembrie 2021, în care Rusia cerea foarte explicit ca NATO să se retragă după aliniamentul summitului NATO din 1997, când toate aceste ţări din Europa de Est au fost acceptate în alianţă", a declarat Corneliu Bjola.

Profesorul a precizat că rămâne de văzut cum se vor încheia aceste negocieri, pentru că facem o distincţie între încheierea ostilităţilor şi tratatul de pace, cele două nu sunt sinonime. O să fie cale lungă să se ajungă la un tratat de pace.

"Să ne amintim, în contextul coreean, nici acum nu s-a semnat tratat de pace, s-a încheiat un armistiţiu. Este foarte important care sunt condiţiile în care se vor obţine. Ce ştim până în momentul de faţă? Şi asta este foarte important, că există o asimetrie de voinţă, aş spune, în aceste negocieri. Asimetria de voinţă pleacă de la faptul că Statele Unite, prin administraţia Trump, doreşte să încheie acest lucru cu orice preţ. Cred că a devenit destul de clar că Trump, în ciuda acestor declaraţii în campania electorală că are un plan, de fapt nu are niciun plan. Chiar şi în campania electorală spunea că are elemente ale unui concept de plan. Deci nu avea niciun fel de idee. Ce ştie, probabil, este că acest conflict trebuie încheiat şi toată problema trebuie, pe urmă, pasată europenilor să se descurce singuri ce fac cu el. Deci asta este dorinţa sa", a precizat Corneliu Bjola.

Potrivit profesorului de la Oxford, acest lucru nu este un semn bun, pentru că am mai văzut-o la administraţia Trump înainte, în primul mandat, "şi mă refer la Afganistan, negocierile de la Doha. Implementarea acestui plan a fost făcută de Biden, dar negocierea propriu-zisă a acelei retrageri a fost făcută de Trump, în ciuda sfaturilor care au venit din jurul..."

"În momentul respectiv, Rusia poate să extragă concesii. Deci, când tu dai semnale foarte clare: eu nu mai susţin financiar, nu mă mai interesează, când vorbeşte de Zelenski că este doar ca un vânzător de maşini de mâna a doua, care vine şi ia tot felul de bani, miliarde din Statele Unite, e clar că semnalul este: vreau să mă opresc din acest lucru. Şi atunci, partea cealaltă va încerca să extragă concesii. Ce fel de concesii? Rămâne de văzut. Deja s-au făcut foarte multe concesii legate de aceste teritorii. Recent s-a discutat despre teritorii, chiar şi despre porturi, care până acum nu au apărut foarte mult pe agendă. Şi rămâne punctul de care vorbeam: cât de departe vor fi aceste concesii legate şi de o anumită diminuare a prezenţei americane în Europa de Est", a conchis Corneliu Bjola.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor