SUA mută un sistem de rachete de rază lungă din Iordania în Siria
alte articole
Reuters a citat miercuri o sursa afirmând că sistemul High Mobility Artillery Rocket Systems (HIMARS) a fost desfăşurat la o bază situată în apropierea frontierelor Siriei cu Irakul şi Iordania.
Sistemul a sosit acum în al-Tanf şi reprezintă un impuls semnificativ pentru prezenţa militară americană în Siria, a declarat sursa, care este un înalt oficial în sectorul de informaţii. El a adăugat că HIMARS este, de asemenea, desfăşurat şi în nordul Siriei, unde forţele susţinute de SUA sunt implicate în operaţiuni de eliberare a oraşului Raqqa, ultima fortăreaţă a grupului jihadist Statul Islamic în ţara zguduită de război.
Desfăşurarea sistemului american în al-Tanf va oferi forţelor americane abilitatea de a lovi ţinte aflate într-o rază de 300 km.
Săptămâna trecută, avioanele de luptă ale coaliţiei conduse de SUA au lovit o poziţie militară siriană pe drumul spre al-Tanf, ucigând mai multe persoane şi provocând anumite pagube materiale.
SUA susţine că raidul aerian a fost desfăşurat după ce forţele siriene “au avansat în interiorul zonei de siguranţă bine delimitată în sudul Siriei”, reprezentând o ameninţare pentru “forţele partenere” aflate în al-Tanf.