SUA găseşte spioni chinezi în Departamentul de Stat
O angajată a Departamentului de Stat al SUA, Candace Claiborne, ce avea acces la documente confidenţiale, a fost pusă sub acuzare pentru că a omis să declare legăturile pe care le avea cu agenţi ai serviciului de spionaj al Chinei, care i-au oferit cadouri în schimbul unor informaţii, au transmis miercuri procurori federali, potrivit Reuters.
Claiborne lucra în Departamentul de Stat din 1999 şi a ocupat mai multe posturi în străinătate, inclusiv la ambasadele sau consulatele din Irak, Sudan şi China.
Potrivit procurorilor, Claiborne ar fi primit cadouri şi ar fi beneficiat de transferuri de zeci de mii de dolari din partea unor agenţi chinezi începând din 2011. Ea ar fi dat la schimb informaţii despre politica economică a SUA în relaţia cu China şi despre alte chestiuni diplomatice.
Claiborne ar fi acţionat împreună cu un complice, a cărui identitate nu a fost menţionată în dosar.
Dacă este găsită vinovată de spionaj în favoarea Chinei, Claiborne ar putea primi până la 20 de ani de închisoare. Pentru declaraţiile false date Biroului Federal de Investigaţii (FBI) riscă încă cinci ani de detenţie. La acest moment ea rămâne în arest la domiciliu până la audierile preliminare de la 18 aprilie.
Învinuirile împotriva lui Candace Claiborne survin înaintea întâlnirii din 6-7 aprilie între preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping.
Relaţiile dintre SUA şi China se află într-o perioadă de tensiune din cauza sprijinului dat de Beijing pentru regimul comunist nord- coreean, dar şi agendei agresive a Partidului Comunist Chinez în Marea Chinei de Sud.
În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a fost deseori critic la adresa Chinei, atrăgând deseori atenţia că Beijingul duce o politică de pauperizare a Occidentului, prin manipularea valutei sale în subvenţionarea exporturilor, practică ce contravine regulilor stipulate de Organizaţia Mondială a Comerţului.