SUA este de părere că în Irak ar trebui format un nou guvern fără participarea actualului premier, şiitul Nuri al-Maliki

Preşedintele american Barack Obama şi premierul irakian Nuri al-Maliki. (JIM WATSON/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
19.06.2014

Administraţia SUA este de părere că în Irak ar trebui format un nou guvern fără participarea actualului premier, şiitul Nuri al-Maliki, guvern care să reprezinte într-o măsură mai mare interesele suniţilor şi kurzilor din ţară, notează, joi, cotidianul american The Wall Street Journal, citat de ITAR-TASS.

Potrivit surselor, 'Administraţia este convinsă că liderul şiit nu este capabil să obţină o reconciliere cu minoritatea sunită şi să stabilizeze situaţia politică, în prezent foarte tensionată'. Formarea unui nou guvern ar putea, în opinia Casei Albe, 'limita sprijinul acordat de suniţi grupării 'Statul Islamic în Irak şi Levant' (IGIIL), fapt ce va contribui la 'întărirea unităţii ţării şi la preîntâmpinarea amplificării dezbinării pe temei de apartenenţă religioasă'.

Publicaţia americană subliniază, de asemenea, că 'tot mai mulţi parlamentari din SUA şi din ţări arabe aliate, mai ales din Arabia Saudită şi din Emiratele Arabe Unite, fac presiuni asupra Casei Albe, pentru ca aceasta să nu-l mai susţină pe Al-Maliki'. Potrivit surselor diplomatice ale cotidianului, unii dintre aliaţii americanilor promit, în schimbul acestui lucru, să extindă sprijinul în stabilizarea situaţiei din Irak.

Săptămâna aceasta, fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, îşi exprimase opinia, la postul de televiziune CNN, că actuala situaţie din Irak constituie şi o consecinţă a erorilor comise de conducerea acestei ţări, care nu a dorit să menţină pe teritoriul său un contingent militar american. Clinton a subliniat că pentru reglementarea situaţiei din Irak 'este necesar ca guvernul lui Al-Maliki să reprezinte interesele tuturor forţelor societăţii'. 'Şi dacă Al-Maliki nu este un asemenea lider care să obţină acest lucru, poporul irakian trebuie să se gândească în mod serios la ce fel de lider are nevoie', a subliniat fostul secretar de stat al SUA.

Situaţia din Irak s-a acutizat dramatic la începutul săptămânii trecute, după ce combatanţi suniţi ai grupării IGIL şi formaţiuni locale radicale loiale acestora au început ofensiva asupra unei serii de oraşe din nordul ţării, cucerind în totalitate provincia Ninive. La cedarea poziţiilor a contribuit lipsa de acţiune din partea armatei şi structurilor de apărare, care au plecat din oraş, lăsându-i pe localnici şi depozitele cu arme în mâinile islamiştilor radicali.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor