Ştiri pe scurt - Fotbal: Rapid Bucureşti a pierdut la Budapesta

(Douglas Magno / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
29.01.2014

* Rapid Bucureşti, liderul Seriei I a ligii secunde de fotbal, a fost învins cu scorul de 4-0 (3-0) de formaţia maghiară Ferencvaros Budapesta, marţi, în primul meci test al giuleştenilor în stagiul de pregătire din Antalya.

* Noul antrenor al echipei de fotbal CFR Cluj, Vasile Miriuţă, a declarat într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului, că are nevoie de timp şi de câţiva jucători noi pentru a forma o echipă care să se bată la titlu în Liga I. ''În echipă substanţa există, dar trebuie puţin lucrată ca CFR-ul să joace la un nivel cât mai înalt. În primul rând, trebuie să-i fac pe jucătorii pe care îi am la dispoziţie să joace cât mai bine şi vom vedea ulterior care din jucători o să părăsească echipa şi apoi câţi jucători noi o să vină. Va fi destul de greu, pentru că pe când o să formez o echipă, e posibil ca 5-6 jucători să plece. Dar dacă în vară o să vină 3-4 jucători de mare valoare, şi împreună cu cei care vor rămâne, sunt sigur că voi reuşi să formez o echipă competitivă'', a afirmat Miriuţă.

* Echipa de fotbal Concordia Chiajna a terminat la egalitate cu formaţia austriacă Wolfsberger AC, 1-1 (0-0), marţi, în al doilea amical al 'vulturilor' în stagiul de pregătire din Antalya.

* Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş se află într-un stagiu de pregătire în Antalya, care se va încheia pe 13 februarie şi în care va susţine cinci partide amicale.

* Echipa de rugby CS ''U'' Cluj l-a achiziţionat pe Nicu Ignea, jucător de 26 de ani, care evoluează pe postul de uvertură, potrivit unui comunicat. Nicu Ignea vine de la Poli Agro Iaşi, echipă al cărei căpitan a fost în ultimele sezoane.

* Echipa de rugby CSM Olimpia Bucureşti a achiziţionat, pentru noul sezon al SuperLigii CEC Bank, un jucător englez care a evoluat atât pentru Leicester Tigers (fostă campioană a Angliei), cât şi pentru Nottingham Rugby (echipă care se află pe locul 10 în Championship, al doilea eşalon rugbystic din Anglia). Este vorba despre Jack Cobden (25 de ani), care în perioada 2005-2009 s-a format şi a evoluat la ''tigrii'' din Leicester, în AVIVA Premiership, iar între 2009-2013 a îmbrăcat tricoul lui Nottingham Rugby, jucând în cea de-a doua ligă engleză. El a evoluat şi pentru naţionala Under-18 a Angliei. Cobden va putea evolua pe postul de centru, aripă sau uvertură.

* Trofeul Cupei Mondiale de fotbal a ajuns la Bogota, în turneul său latino-american dinaintea turneului final din Brazilia, fiind întâmpinat pe aeroportul din capitala columbiană de fosta vedetă Carlos Valderrama, relatează agenţia AFP.

* Olanda a perfectat trei meciuri de pregătire înainte de Cupa Mondială de fotbal 2014 din Brazilia, cu Ecuador, Ghana şi Ţara Galilor, relatează agenţia AFP.

* Tenismanul argentinian Juan Martin del Potro, nr. 4 mondial, se află la o clinică americană din Rochester, pentru a-şi trata o leziune la încheietura mâinii stângi, a anunţat purtătorul de cuvânt al jucătorului.

* Organizatorii Turului ciclist al Franţei au definitivat lista celor 24 de echipe participante la ediţia 2014 a Marii Bucle, cele mai multe fiind din Franţa (5), SUA (3), Belgia (2), Italia (2) şi Olanda (2). Marţi, organizatorul Amaury Sport Organisation a transmis ultimele 4 invitaţii echipelor franceze Bretagne-Seche şi Cofidis, IAM (Elveţia) şi Netapp (Germania).

* Tânărul schior norvegian Henrik Kristoffersen (19 ani) a reuşit prima sa victorie în Cupa Mondială la schi alpin, marţi, la Schladming (Austria), în proba masculină de slalom.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor