STENOGRAME. Vanghelie despre Geoană: Îl ştiu cum ştiu chiloţii de pe mine / Mi-a zis: "Nu vreau să ne vedem decât 2 minute, unde, când spun eu"

Marian Vanghelie (Epoch Times România)
Ana Ion
12.10.2024

Antena 3 şi RTV au prezentat stenogramele unei înregistrări audio a discuţiei dintre fostul primar Marian Vanghelie şi deputatul PSD Radu Cristescu despre prezidenţiabilul Mircea Geoană.

Vanghelie spune că îl ştie pe Geoană "cum ştiu chiloţii de pe mine" şi vorbeşte despre strângerea a 200.000 de semnături.

Potrivit g4media, Marian Vanghelie a declarat pentru Antena 3 că fişierele audio au fost prelucrate digital şi că semnăturile de care a vorbit erau pentru partidul său, Partidul Social Democrat Independent din România (PSDI).

Vanghelie a mai spus că nu are nici o legătură cu campania lui Geoană.

La rândul său, Mircea Geoană a declarat la Antena 3 că "nu a mai existat nici un contact al meu cu Marian Vanghelie de 12 ani".

Şi redacţia defapt.ro a intrat în posesia înregistrării audio şi a stenogramelor discuţiei.

Vă prezentăm fragmente din dialogul dintre Vanghele şi Cristescu, cu menţiunea că personajul denumit de Vanghelie "Baba" este Ecaterina Andronescu:

Marian Vanghelie: Şi-i dau şi lui Mircea ce vrea. Că lui Mircea îi e frică să se lipească puternic de mine cu ceasurile. El s-a dus cu ele, eu n-am făcut nimic. Dar mi-a trecut supărarea pe el. Că eu, şi dacă rămân supărat: pe cine are el? Pe cine băga? Eu îi ştiu toate defectele, şi lui, şi nevestei, şi soacră—sii. Ale tuturor. Din 6 face 2. Cu cine faci? Cu Ciolacu ce faci?

Marian Vanghelie: Geoană este fricos. Baba tot aşa mi-a zis, să stabilesc eu.

Marian Vanghelie: Ce nu e clar, ca să pot să te clarific altfel. Zi ce nu e clar. Că eu relaţionez cu Geoană sau ce?

Radu Cristescu: Da.

Marian Vanghelie (îl strigă pe Paul): Vreau să-ţi aduc un alt telefon, să vezi ce mesaje îmi dă "nevastă-mea", ca să nu vorbim… Vreau să-ţi arăt.

Radu Cristescu: Am înţeles.

Marian Vanghelie: Deci omul este de noaptea minţii. E un pic stresat.

Radu Cristescu: Dar e normal să fie aşa.

Marian Vanghelie: Mi-a zis: «Nu vreau să ne vedem decât 2 minute, unde, când spun eu». I-am zis că nu vorbesc cu Cătăuţă. Cu doamna accept să vorbesc, dar restul? N-am cu cine să vorbesc.

Marian Vanghelie: Deci eu spun că nu va avea nimic cu tine, uită tot. Una din calităţile lui: e fricos. Nu pe asta cu văzutul. E fricos pe toate. Noi ne cunoaştem bine, aş putea să-ţi mai dau două… Mie nu mi-e frică de nimic.

Marian Vanghelie: Toată lumea are relaţii cu Geoană. N-are nimeni relaţiile mele. Şi eu nu sunt pe invers. Eu, dacă voiam să înscriu, el acuma era în Tenerife, nu era arestat, dar nu mai candida.

Radu Cristescu: Cine?

Marian Vanghelie: Geoană. Au fost înnebuniţi să scriu de el, orice, orice! Orice mi-au zis. Am făcut 4 luni şi 6 zile la domiciliu. Deci el ştie foarte bine. Ce nu ştie el: (şopteşte: e foarte mare…?) Restul de aici…

Marian Vanghelie: Omule, nu-l ştie nici dracul pe Geoană, ştiu ce are în cur.

Marian Vanghelie: Că aşa este Gionică al nostru. Deci încă o dată, te duc jos acum să vezi câte semnături am strâns. Le am pe ale mele, 200.000, să vezi câte.

Marian Vanghelie: Dacă nu era problema cu ceasurile, ca să vorbim direct.

Radu Cristescu: Lua-le-ar naiba de ceasuri!

Marian Vanghelie: El le-a dus, că eu nu am scris nimic, că el ştie acum. I le-a dat înapoi. Eu propuneam încă două persoane lângă mine şi luam 20% din PSD cu Geoană. Şi acum nu vreau să se întâmple, doamne fereşte, şi sunt 300 de la Externe.

Marian Vanghelie: Deci Geoană, eu am fost miza lui. Dacă eu scriam de el, pe mine de aia m-au încurcat şi m-au nenorocit în toate felurile.

Marian Vanghelie: Ştii cât m-au costat doar semnăturile? Te întreb aşa? E p**a 300 de mii de euro. Adică doar aşa.

Marian Vanghelie: Iese Geoană preşedinte, crede-mă, nu bat câmpii, am muncit toată viaţa mea, am dat 500 de case la servicii. 500 de case. Le-am condus bine.

Marian Vanghelie: Păi el aşa îi spun americanii. Noi nu scoatem, mai spun ceva, eu cum îi spui Geoană, cum ştiu chiloţii după mine.

Marian Vanghelie: E fricos. ….are o problemă cu copiii? Nu, nu. El are nişte ciudăţeni. Nu se ţine de cuvânt . Dacă vrei să-ţi spun. Dar eu… dar spun…

Marian Vanghelie: Da, tâmpitul asta de Geoană, că pare mai aşa… Mecla lui..cu NATO la jenanţii ăştia care vor să fie americani şi să mănânce McDonald’s, prinde. Dobitocul câstigă mă….

Marian Vanghelie: Deci, e disperat. Dacă îl pui mâine să-l f*** în c*** şi îi spui că iese, se f*** în c**.

Marian Vanghelie: Au făcut un sondaj mare pe 100 de probleme care le are România, unde m-au băgat şi pe mine, l-a băgat şi pe cumnată-su, au băgat tot. Nu dă foarte nasol, nici cu mine, nici cu cumnată-su, nu-l afectează.

Marian Vanghelie: Pe el nu interesează decât de el. Nu suntem proşti!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor