Steaua ”Dima” Bucureşti – Oţelul ”Lienen” Galaţi
alte articole
Steaua şi Oţelul au reuşit o remiză seacă, 1-1, ajutată de un arbitru mult prea subiectiv pentru oricine a urmărit mai mult de 3 meciuri de fotbal de-a lungul vieţii, şi un ger de -3 grade care a îngheţat atât gazonul de joc cât şi tribunele...goale.
Am avut parte de o surpriză plăcută în acest meci, Oţelul, care a dominat clar jocul de la Galaţi, în ciuda înfrângerii din Cupă, cu 2-0, în faţa rezervelor de la Steaua. Băieţii lui Lienen veneau după o serie de înfrângeri dure,
Diferenţa dintre cele două echipe a fost echilibrată într-un mod aproape abuziv de centralul meciului şi unul din tuşieri. Iulian Dima şi Miclos Nagy, au lucrat pentru bucureşteni în ture. În prima repriză, centralul a tras cu oaspeţii cam de 3 cartonaşe galbene, un roşu şi lovitura liber din care au marcat singurul gol. Tuşierul în schimb n-a avut o ”evoluţie” atât de evidentă însă în minutul 81 a întors un penalty acordat iniţial de Dima.
"Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, cred că a văzut toată lumea. A fost un roşu clar la acel fault la Cooper. E al treilea meci într-o singură săptămână, a fost un meci fanatastic din punctul meu de vedere a spus neamţul calculat şi muncitor, nedorindu-şi să critice pe cineva, dar nici nu s-a putut preface că e orb.
Varela, omul meciului pentru Steaua, a scos de pe linia porţii din faţa lui Marquinhos în minutul 34, iar trei minute m-ai târziu s-a înălţat la centrarea lui Bourceanu, şi a înscris total nemarcat primul gol al serii.
Impactul psihologic pentru oţelari nu s-a văzut. Au controlat mijlocul, au jucat mai bine, au insistat, iar în minutul 77, abia intrat pe teren, Tudorie a înscris din interiorul careului după o centrare ideală a lui Milea.
Finalul de meci i-a găsit în atac, un penalty anulat şi alte ratări, jucătorii lui Lienen încă impuneau ritmul în timp ce steliştii aşteptau fluierul centralului aşa cum au făcut tot meciul.
Primul punct pentru Lienen de la venirea în Liga I sau trei puncte, neoficiale, dacă calculăm şi intervenţia lui Dima. Reghecampf ar fi bine să se uite puţin în jur şi să strângă rândurile, urmează întâlnirile cu Chelsea şi Astra.
La finalul meciului temperatura mai scăzuse câteva grade, LPF-ul nu-şi doreşte suporteri pe teren dacă primeşte bani de la televiziuni.
Tot respectul pentru Lienen, după meci s-a dus la Reghecampf şi l-a salutat prietenos, ”Reghe”, a întors capul zâmbind ruşinat şi l-a bătut prietenos pe spate. Părea să-i spună ”bun venit în România”.