Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova va fi dărâmat şi reconstruit
alte articole
Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a prezentat, vineri, proiectele municipalităţii pentru anul 2013, ea precizând şi că doreşte construirea unei arene de nivel european în locul stadionului "Ion Oblemenco", existând promisiunea ca în acest an să fie alocate fonduri pentru studiul de fezabilitate. "Stadionul Oblemenco vreau să fie dezvoltat cu fonduri europene, să fie reconstruit, pentru că investiţia este prea mare să fie suportată de bugetul local şi pentru ca la Compania Naţională de Investiţii încă se fac calcule dacă pot să suporte un asemenea proiect în perioada următoare, de cinci luni de zile. Deocamdată, avem o promisiune că anul acesta va fi plătit studiul de fezabilitate pentru stadionul Oblemenco, care presupune demolarea acestui stadion şi reconstruirea după modelul Arenei Naţionale, să fie acoperit cu totul. Eu sper din toată inima să accesăm fonduri europene, că este mai bine până la urmă şi pentru bugetul statului şi pentru localitatea noastră", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Olguţa Vasilescu a explicat însă că prioritare sunt investiţiile în utilităţi. "Eu sper, după ce se termină canalizare, apă potabilă şi ce mai înseamnă alte utilităţi, drumuri, poduri şi aşa mai departe, să fie şi lucruri de genul acesta. Am avut discuţii cu ministrul Fondurilor Europene, care mi-a spus că un asemenea proiect este eligibil. Şi în aceste condiţii nu avem nici noi interese de a încărca acea Companie Naţională de Investiţii cu finanţarea, când putem lua de la UE. Până la urmă, sunt tot banii noştri", a spus primarul Craiovei.
Stadionul "Ion Oblemenco", simbolul Universităţii Craiova, este de aproximativ doi ani în paragină. De când a fost dezafiliată echipa de fotbal, nimeni nu a mai investit niciun leu în stadion, astfel că acum o mare parte din scaune sunt distruse, arena e plină de gropi şi au crescut arbuşti în tribune, iar stadionul este populat de câini.