Spot social privind conflictul de interese, elaborat de Centrul de Resurse Juridice Moldova
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a elaborat un spot social care explică publicului larg conflictul de interese şi procedura de sesizare a autorităţilor în astfel de situaţii.
”Spotul vine să sublinieze obligaţia demnitarilor sau a funcţionarilor publici de a evita sau declara conflictul de interese în exercitarea funcţiei publice. Conflictele de interese le găsim la mulţi funcţionari publici. Mai mari. Mai mici. Mai noi. Mai vechi. Tendere de milioane pentru produse alimentare în şcoli, grădiniţe, medicamente reparaţii în spitale, drumuri etc.”, se arată într-un comunicat CRJM.
Potrivit Centrului de Resurse Juridice, spotul a fost lansat cu scopul de a spori nivelul de cunoştinţe al publicului privind conflictul de interese şi procedura de sesizare a autorităţilor.
Totodată, spotul îndeamnă cetăţenii să sesizeze conducătorul organizaţiei publice în care activează sau Autoritatea Naţională de Integritate (ANI), dacă cunosc cazuri când funcţionarii publici se află în conflict de interese, contribuind în acest fel la reducerea numărului conflictelor de interese nedeclarate.