Spiegel: Rusia ar fi angajat o grupare criminală turcă pentru a incendia terminalul Starlink din Polonia

Serviciile secrete ruse ar fi putut recurge la membri ai grupării criminale organizate turce Dalton pentru a comite recentul act de sabotaj asupra staţiei terestre Starlink din Polonia, relatează Spiegel, citând surse din mai multe ţări.
Atacul asupra staţiei Starlink din satul polonez Wola Krobowska a avut loc pe 23 septembrie, şi ulterior, la cererea Varşoviei, au fost arestaţi în Germania doi cetăţeni turci, acuzaţi de incendierea intenţionată a terminalului. S-a aflat că este vorba de Ümit E., în vârstă de 38 de ani, şi de Muslim T., în vârstă de 34 de ani, care urmează să fie extrădaţi în curând în Polonia.
Conform informaţiilor furnizate de mai multe servicii secrete, cei reţinuţi ar fi putut face parte din gruparea Dalton sau, cel puţin, ar fi primit o comandă de la membrii acesteia. Gruparea Dalton ar fi putut primi ordinul de a comite un atac asupra obiectivului din Polonia de la serviciile secrete ruse, relatează The Moscow Times.
Presupusul lider al grupării, Beratjan Gökdemir, a fost arestat în Rusia în 2024, iar Turcia a solicitat extrădarea sa. Cu toate acestea, potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile germane de securitate, Moscova i-a acordat presupusului şef al bandei libertate de acţiune şi chiar i-a asigurat protecţie.
Dalton, după cum subliniază Spiegel, este considerată una dintre cele mai puternice grupări criminale organizate din Europa. Membrii lor activează de mulţi ani nu numai în Turcia, ci şi în alte ţări europene, ocupandu-se cu extorcarea, traficul de arme şi asasinatele la comandă.
Până în prezent, serviciile speciale ruse, pentru a desfăşura acţiuni de sabotaj în ţările europene, au apelat, pe lângă personalul permanent, în principal la aşa-numiţii agenţi “de unică folosinţă”.
Acest gen de infractori de rang inferior îndeplinesc misiuni de mică importanţă pentru sume modeste şi nu cunosc organizatorii, amploarea şi obiectivele operaţiunilor. Dacă informaţiile privind implicarea grupării Dalton în actul de sabotaj din Polonia se vor confirma, acest lucru va indica o schimbare de strategie a serviciilor secrete ruse.
După incendiul de la staţia Starlink, în urma căruia tabloul de distribuţie şi antenele terminalului au fost distruse, Guvernul polonez a declarat că este vorba de un act intenţionat de sabotaj, acuzând deschis Rusia de organizarea acestuia.
Tomasz Semoniak, ministrul care coordonează activitatea serviciilor secrete poloneze, a subliniat că Rusia recurge din ce în ce mai des la serviciile unor persoane legate de lumea interlopă.
Pe 11 octombrie, a avut loc un alt atac asupra unui terminal Starlink — în Bulgaria, o altă ţară membră a NATO.