SpaceX a dat-o grav în bară cu sateliţii săi militari, susţine un cercetător

O nouă flotă de sateliţi de spionaj ai SUA ar putea avea probleme serioase din cauza SpaceX, cel puţin potrivit unui inginer.
Scott Tilley, cercetător în domeniul sateliţilor din Columbia Britanică, a descoperit dovezi că aproximativ 171 de sateliţi Starshield construiţi de SpaceX au transmis semnale în direcţia greşită, potrivit Ars Technica. Sateliţii erau operaţi în cadrul programului de supraveghere al National Reconnaissance Office, care are scopul de a extinde capacitatea SUA de a spiona alte ţări.
Potrivit Ars, Tilley a descoperit că sateliţii SpaceX foloseau o frecvenţă desemnată la nivel internaţional pentru transmisii de la Pământ către spaţiu şi din spaţiu către spaţiu. O astfel de eroare pe peste o sută de nave spaţiale nu este deloc minoră; deşi nu au fost raportate oficial perturbări evidente, constelaţia de sateliţi avea potenţialul de a crea probleme pentru transmisiile de la sol, serviciile de telecomunicaţii şi difuzările TV, scrie Futurism.
Analizând semnale anormale în banda 2025–2110 MHz, Tilley a putut confirma că sateliţii NRO şi-au transmis semnalele deasupra SUA, Canadei şi Mexicului, cu posibile interferenţe şi în alte ţări.
„Această bandă este alocată de International Telecommunication Union, de Statele Unite şi de Canada în principal ca bandă de uplink către nave spaţiale aflate pe orbită — cu alte cuvinte, către obiecte din spaţiu, astfel că receptoarele sateliţilor ascultă aceste frecvenţe.
Dacă ai o constelaţie puternică de semnale care transmit pe aceleaşi frecvenţe, există potenţialul de a interfera cu recepţia semnalelor de la staţiile de la sol direcţionate către sateliţi”, a declarat el.
În SUA şi în alte ţări, banda 2025–2110 MHz este utilizată în principal de agenţii spaţiale precum NASA, ceea ce înseamnă că sateliţii Starshield ar putea perturba transmisii importante din orbită.
„Orice altă activitate radio care are loc pe această bandă este limitată în mod intenţionat pentru a evita perturbarea scopului său principal”, a spus Tilley.