Sorina Pintea rămâne după gratii. Înalta Curte i-a respins calea extraordinară de atac. Fosta ministră nu va ieşi de la Gherla

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, miercuri, recursul în casaţie formulat de Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, în dosarul de luare de mită în care a fost condamnată la trei ani şi jumătate de închisoare. Astfel, fosta lideră PSD rămâne în continuare în spatele gratiilor la Penitenciarul Gherla.
Pedeapsa a fost pronunţată pe fond în aprilie 2024 de Tribunalul Cluj şi menţinută, definitiv, de Curtea de Apel Cluj în iunie 2025. În august 2025, Sorina Pintea a depus recurs în casaţie la Curtea Supremă, iar pe 1 octombrie a fost admis recursul.
Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, Pintea ar fi pretins şi primit, în calitate de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, 10.000 de euro şi 120.000 lei de la reprezentanţii unei societăţi comerciale reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică. Judecătorii amânaseră până acum de cinci ori luarea unei hotărâri în acest caz.
„Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Inculpatei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al DNA.