Sorin Ovidiu Vantu, la un pas de eliberare

Sorin Ovidiu Vântu (Epoch Times România)
Bogdan Costea
07.12.2012

Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu aproape 33 de zile din condamnarea pe care a primit-o pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi a constatat că acesta poate cere unei instanţe eliberarea condiţionată. Potrivit unor surse judiciare, Comisia de analizare a cererilor de eliberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vântu perioada de 32,9 zile din condamnarea la un an de închisoare pe care a primit-o în dosarul privind şantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă. Comisia a luat în considerare pentru această decizie şi faptul că Vântu a publicat o carte cu conţinut ştiinţific printr-o editură agreată de Colegiul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, au precizat sursele judiciare. Vântu a avut un orar definit pentru întocmirea lucrării ştiinţifice, pe care ulterior a publicat-o în modul precizat, au mai spus sursele citate. Comisia a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile pentru eliberarea condiţionată a lui Sorin Ovidiu Vântu, dar aceasta se va face doar după ce o instanţă de jucată va analiza o astfel de cerere.
În 21 iunie, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vântu la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă. În acelaşi dosar, Ilie Cezar a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare pentru aceeaşi infracţiune, decizia instanţei fiind definitivă.
Potrivit procurorilor, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vântu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor, de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vântu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.
Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să îi creeze temere lui Sebastian Ghiţă, astfel încât acesta a remis suma de 150.000 de euro, au precizat procurorii.
Sorin Ovidiu Vântu mai are o condamnare de doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Popa - dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI) -, decizia nefiind însă definitivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor