UPDATE: Sorin Oprescu a obţinut un transfer la spital

Primarul suspendat al Capitalei va continua să-şi trateze afecţiunile în Arestul Poliţiei Capitalei, medicii MAI nefiind deloc convinşi că starea acestuia impune efectuarea de noi analize într-un spital.
Sorin Oprescu
Sorin Oprescu (Epoch Times România)

UPDATE: Sorin Oprescu, va fi transferat din arestul Poliţiei la Spitalul Fundeni pentru a i se efectua mai multe analize medicale, relatează Agerpres, citând reprezentanţi ai Biroului de presă al Poliţiei Capitalei.

Potrivit sursei citate, în jurul orei 14,30, Sorin Oprescu a primit aviz pentru aceste analize de la Centrul medical de diagnostic şi tratament ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu".

Totodată, conform Mediafax, avocaţii primarului suspendat au reclamat-o pe doctoriţa de la cabinetul Arestului central, la conducerea Policlinicii MAI ”Dr. Kretzulescu”, acuzand-o că nu respectă recomandările medicilor Spitalului Universitar şi că de la momentul externării edilului refuză noi controale în cazul acestuia.

***

Cererea primarului suspendat, Sorin Oprescu, de a fi internat din nou într-un spital civil pentru noi analize a fost respinsă, relatează digi24.ro.

Potrivit sursei citate, după ce au analizat recomandările făcute de medicii de la Spitalul Universitar, fişele lui Sorin Oprescu etc., medicii Ministerului de Interne (MAI) au ajuns la concluzia că nu se impune o nouă internare, iar Poliţia i-a transmis primarului că poate beneficia de tratament doar în cabinetul medical din Arest.

Reamintim că avocaţii lui Sorin Oprescu susţineau că primarul suspendat al Capitalei ar suferi de cel puţin 12 boli despre care medicii nu ştiau până acum. Pe lângă diabet şi o boală cardiovasculară, despre care Oprescu avea ştiinţă, avocaţii au afirmat că acesta riscă să dezvolte un cancer pulmonar, pentru că investigaţiile au arătat un nodul pulmonar.

Declaraţiile avocaţilor veneau în contextul în care Oprescu abia revenise în arest după câteva zile petrecute la Spitalul Universitar unde medicii au constatat, în urma investigaţiilor, că starea sa nu necesită spitalizare şi că afecţiunile de care suferă pot fi tratate şi în detenţie.

Sorin Oprescu, omul cu cel mai mare număr de votanţi din România după preşedintele ţării, a fost arestat preventiv, pe 6 septembrie, sub acuzaţia de luare de mită, după ce procurorii anticorupţie l-au prins cu bani marcaţi asupra sa.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne