Instanţa decide luni dacă Sorin Oprescu rămâne după gratii
alte articole
Curtea de Apel Bucureşti judecă, luni, contestaţia primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, faţă de decizia instanţei de a-i prelungi mandatul de arestare preventivă cu 30 de zile.
Cu două zile înainte ca magistraţii CAB să decidă asupra contestaţiei, avocaţii edilului au anunţat că au depus o nouă solicitare la Arestul Capitalei, cerând ca primarul să fie internat într-un spital, pentru a fi supus unor investigaţii medicale, pe motiv că Oprescu suferă de 12 afecţiuni grave.
Reamintim că Oprescu a fost internat, în urmă cu circa două săptămâni la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde, după investigaţii, medicii au decis ca acesta poate reveni în penitenciar, pe motiv că bolile de care suferă pot fi tratate în unitatea de arest.
Primarul suspendat al Capitalei a fost arestat preventiv în 6 septembrie de Tribunalul Bucureşti la cererea procurorilor DNA, care îl acuză de luare de mită, după ce edilul a fost prins asupra sa cu bani marcaţi daţi de un denunţător.