Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, a făcut plângere penală împotriva administratorului de la RCS&RDS

Luni, a fost depusă o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 împotriva administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei, de către directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu. În această plângere, Ioan Bendei este acuzat de denunţ calomnios împotriva directorului general al Antena TV Group.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), sediul central. (Epoch Times România)
Cornelia Rădăcină
22.07.2013

Luni, a fost depusă o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 împotriva administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei, de către directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu. În această plângere, Ioan Bendei este acuzat de denunţ calomnios împotriva directorului general al Antena TV Group.

Avocatul lui Sorin Alexandrescu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că este vorba de o plângere penală pentru denunţare calomnioasă, datorată faptului că, Ioan Bendei a inserat în plângerea depusă la DNA afirmaţii neadevărate şi a efectuat “activităţi provocatoare”, pentru a obţine probe mincinoase şi a-l implică pe Sorin Alexandrescu în săvârşirea unei pretinse infracţiuni.

Ca argumente în sprijinul celor afirmate, Gheorghiţă Mateuţ a arătat că, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva lui Alexandrescu, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea procurorilor de a se efectua o percheziţie la locuinţa directorului de la Antena Group, pe motiv că nu sunt indicii şi probe că Alexandrescu a săvârşit o faptă penală.

Avocatul lui Sorin Alexandrescu a mai spus că ,în 10 mai, un procuror ierarhic superior din DNA ar fi infirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale din 19 aprilie emisă pe numele lui Sorin Alexandrescu în baza denunţului făcut de Ioan Bendei la aceeaşi dată.

Potrivit DNA, evenimentele au început în perioada 16 aprilie - 24 mai când, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a ameninţat pe Ioan Bendei, administrator la RCS&RDS, că va începe o campanie media compromiţătoare împotriva sa, dacă nu semnează în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând Antena TV Group.

"(... ) în intervalul 16 aprilie 2013 - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu a constrâns, în mod repetat, partea vătămată Ioan Bendei, administrator al unei societăţi comerciale, ameninţând-o cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare pentru aceasta de natură a-i afecta viaţa personală şi cariera profesională. În această modalitate, cel în cauză a urmărit să-l determine pe Ioan Bendei să semneze în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând Antena TV Group SA în condiţii prestabilite, respectiv pe o perioadă de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implică încasarea unui preţ de 0,6 euro/lunar/abonat", susţine DNA.

Întâlnirea celor doi ar fi avut loc în ziua de 16 aprilie la un hotel, declară procurorii.În timpul întâlnirii, Sorin Alexandrescu i-a adus la cunoştinţă administratorului Ioan Bendei că posedă un contract încheiat în anul 2009 între RCS/RDS reprezentată de Ioan Bendei şi Bodu SRL, contract în valoarea totală de 3,5 milioane euro.

Anchetatorii susţin că, în accepţiunea lui Sorin Alexandrescu, contractul respectiv reprezenta, în realitate, o modalitate de a acoperi primirea cu titlu de mită a sumei de 3,5 milioane euro de Dumitru Dragomir, pentru ca acesta să întreprindă demersuri în a susţine compania RCS/RDS în câştigarea licitaţiei organizate de Liga Profesionistă de Fotbal, privind transmiterea TV a meciurilor de fotbal disputate în Liga I.

Cu privire la acest aspect DNA declară că, "expunându-i această situaţie, inculpatul i-a comunicat părţii vătămate că, pentru a nu iniţia o campanie mediatică negativă la adresa sa, campanie care i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională, ar trebui să accepte semnarea unui contract în numele societăţii pe care o reprezintă cu Antena TV Group SA, având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând trustului menţionat anterior pe o perioadă de 5 ani, la preţul de 0,6 euro/abonat/lunar. Totodată, încheierea unui asemenea contract ar determina stingerea tuturor litigiilor existente între SC RCS/RDS şi Antena TV Group SA".

În opinia avocatului, Ioan Bendei i-a adus grave prejudicii clientului său prin declaraţiile pe care le-a făcut şi informaţiile eronate furnizate şi că, dacă vor admite această plângere penală, procurorii pot începe urmărirea penală împotriva lui Ioan Bendei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor