Solidaritate în PSD. Lideri din teritoriu insistă ca Dragnea să rămână preşedinte executiv

Deşi Liviu Dragnea şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD, a doua funcţie politică din partid, după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul, mai mulţi liderii din teritoriu, şefi ai organizaţilor judeţene PSD nu vor sa îl lase să plece.
Liviu Dragnea, viceprim-ministru (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
17.05.2015

Deşi Liviu Dragnea şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD, a doua funcţie politică din partid, după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul, mai mulţi liderii din teritoriu, şefi ai organizaţilor judeţene PSD nu vor sa îl lase să plece.

"Am avut o întâlnire cu majoritatea colegilor mei, primarii, parlamentarii, preşedinţi de organizaţii şi organizaţia de la Olt (...) şi nu o să fim de acord ca Liviu Dragnea să-şi dea demisia în Biroul Politic Naţional de luni. Sigur, toată lumea în ţara asta trebuie să respecte deciziile instanţelor, dar, din punct de vedere politic eu şi colegii mei de la Olt credem că Liviu Dragnea nu a greşit. Sunt convins că Liviu Dragnea îşi va pune demisia pe masă, dar sunt convins că niciun membru de partid n-o să fie de acord cu demisia lui", a declarat liderul PSD Olt Paul Stănescu, la postul B1 TV

"În numele a milioane de cetăţeni pe care PSD îi reprezintă, îi solicităm domnului Liviu Dragnea să revină asupra deciziei de a demisiona din funcţiile deţinute pe linie politică. Să revină la decizia de a demisiona (...) şi să rămână ancorat în îndeplinirea proiectelor electorale pe care împreună ni le-am asumat în faţa celor care ne-au dat votul", a precizat acelaşi Stănescu, citat de stiripesurse.ro

La rândul său, şeful PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău, este de părere că social-democraţii trebuie să îl susţină pe Dragnea în acest moment greu prin care trece.

"Îl susţinem pe domnul Dragnea. E colegul nostru şi e preşedintele executiv al partidului. A fost condamnat de o primă instanţă. O decizie surprinzătoare pentru foarte mulţi dintre noi, nu ne aşteptam la asta. Îl susţinem pentru că a fost şi rămâne unul dintre bărbaţii politici ai României şi mai ales ai PSD. PSD s-a modernizat şi s-a întărit sub conducerea politica a domnului Dragnea, alături de domnul Victor Ponta.

Dragnea e un om hotărât, un om care se ţine de cuvânt şi şi-a depus mandatul de preşedinte. Dar este camaradul nostru, este omul în care atât eu cât şi colegii mei am avut toată încredere şi nu cred că într-un moment greu pentru dânsul, noi trebuie să ne delimităm pentru că nu e condamnat pentru tâlhărie, pentru corupţie", a declarat Nicolae Bădălău.

O poziţie similară a venit şi de la Arad. Şeful organizaţiei judeţene a PSD, Dorel Căprar, susţine că îl va susţine pe Dragnea chiar dacă va fi condamnat definitiv în dosarul Referendumul.

"Pesediştii arădeni nu pot fi de acord cu demisia acestuia din funcţia de preşedinte executiv al PSD şi îşi exprimă susţinerea pentru Liviu Dragnea, cel alături de care au muncit în toţi aceşti ani. Eu sper să ţină cont de cererile liderilor din teritoriu pentru că aşa cum am început un proiect politic împreună, aşa vrem sa îl continuăm de-acum înainte. Chiar dacă este condamnat în primă instanţă, eu cred că în instanţa finală acest lucru nu se va mai întâmpla şi va fi achitat", a afirmat Dorel Căprar.

Întrebat dacă Dragnea se va mai bucura de susţinerea organizaţiei judeţene în situaţia în care Dragnea instanţa nu îl va achita, şeful PSD Arad a replicat:

"Bineînţeles că îl vom susţine în continuare pentru că din punctul de vedere al organizaţiei pe care o conduc este o situaţie fără precedent în România, o situaţie periculoasă pentru democraţie".

Şi de la Ilfov au venit mesaje similare: "Îl susţinem în continuare pe Liviu Dragnea pentru ocuparea funcţiei de preşedinte executiv al partidului. Domnia sa a demonstrat până acum cu prisosinţă că iubeşte şi că îi este devotat PSD, căruia i-a dedicat zile şi nopţi atât în campanie, cât şi în mod obişnuit".

"Transmitem un mesaj ferm pentru Biroul Permanent Naţional ca în şedinţa de luni 18.05.2015 să ia o măsură înţeleaptă, dacă e cazul să fie convocat un nou Consiliu Naţional pentru a dezbate această situaţie nemaiîntâlnită în care se află astăzi politica românească", a fost mesajul PSD Hunedoara.

"El trebuie să rămână pe mai departe un pilon de bază al conducerii PSD (...) Liviu Dragnea ar trebui să rămână pe mai departe Preşedinte Executiv", a transmis şi PSD Neamţ.

Recomandăm şi Prisăcariu: Pentru cei care nu înţeleg - Dragnea a fost condamnat pentru campanie electorală în ziua votului

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor