Soldaţii israelieni au asaltat doi cameramani Reuters
alte articole
Soldaţi israelieni au lovit doi cameramani Reuters şi i-au forţat să se dezbrace în stradă, înainte de a lansa gaz lacrimogen în faţa lor, unul din ei având mare nevoie de tratament medical după ce soldaţii au plecat, potrivit unui raport Reuters.
Armata Israelului a declarat joi că a luat afirmaţiile foarte în serios, dar nu a oferit nicio explicaţie pentru atacul care a avut loc în seara zilei de miercuri, în inima oraşului Hebron.
Yousri Al Jamal şi Ma'amoun Wazwaz au declarat că o patrulă pedestră le-a oprit maşina într-un punct de control din apropiere, unde un adolescent palestinian tocmai fusese împuşcat mortal de un poliţist israelian de frontieră.
Pe maşina lor era scris în mod clar cuvântul "TV", iar ei purtau jachete albastre antiglonţ cu termenul "presă" inscripţionat pe partea din faţă.
Soldaţii i-au forţat să iasă din vehicul şi i-au bătut, lovindu-i cu patul armelor lor. Ei i-au acuzat că lucrează pentru un ONG israelian, B'Tselem, care documentează încălcările drepturilor omului din Cisiordania, au relatat cameramanii Reuters.
Localnicii spun că B'Tselem a oferit palestinienilor o serie de camere video, pentru ca să poată filma soldaţii şi coloniştii care locuiesc în acest oraş divizat. Soldaţii nu i-au lăsat pe bărbaţii să le arate documentele lor oficiale de identitate şi i-au forţat să se dezbrace până la lenjerie de corp, obligâdu-i să îngenunchează pe drum cu mâinile în spatele capului, au spus cameramanii.
Unul dintre soldaţi a aruncat apoi o canistră de gaz lacrimogen între bărbaţi, iar patrula IDF a fugit. Cei patru jurnalişti au încercat să fugă de acolo, Jamal şi Wazwaz ajungând la maşina lor care s-a umplut rapid cu gaze lacrimogene, au spus ei.
Au încercat să plece de acolo, dar nu au înaintat mai mult de 200 de metri şi s-au oprit, ieşind din vehicul din cauza gazului sufocant. Soldaţii au tras apoi cu mai multe gaze lacrimogene în direcţia lor.
Wazwaz a fost foarte afectat de fum şi a fost dus la spital cu ambulanţa. El a fost eliberat ulterior, în aceeaşi noapte.
Soldaţii israelieni au luat două măşti de gaze şi o cameră video din maşina lor. Camera intactă a fost găsită ulterior, abandonată pe drum.