Sloganul PDL în campania pentru referendum: "Vara asta se poartă alb!"
alte articole
Cristian Boureanu, vicepreşedintele PDL a anunţat duminică sloganul democrat-liberalilor în campania pentru referendumul din 29 iulie, care va fi "Vara asta se poartă alb!". Boureanu a făcut un apel ca toţi românii care sunt îngrijoraţi de derapajele de la democraţie să poarte ceva alb, în semn de protest.
"Oamenii sunt îngrijoraţi de derapajele de la democraţie. Am primit foarte multe întrebări, ce putem face pentru a putea împiedica aceste abuzuri. Şi din partea noastră, avem o rugăminte şi poate o soluţie. Avem şi un slogan pentru asta. Se cheamă «Vara asta se poartă alb!». Astăzi sunt în cămaşă albă, colegii mei vor apărea începând de mâine în toate activităţile publice, în toate emisiunile purtând alb şi îi rugăm pe toţi aceia care sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în România, care cred că democraţia românească este în pericol, care cred că dincolo de opţiunile politice, de bătăliile politice, avem nevoie de un echilibru în statul democratic din România, îi rugăm sa poate alb" , a spus Boureanu, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul PDL.
Această culoare este una a protestului pe modelul grevelor japoneze şi este potrivită cu această campanie a PDL de semnalare a abuzurilor comise de USL, a relevat Boureanu, el însuşi fiind îmbrăcat într-o cămaşă albă.