Sistemele FBI şi NASA: Ghost Shell a postat online datele cu caracter personal ale 1,6 milioane de utilizatori
alte articole
Hackerii din organizaţia Ghost Shell au postat on-line informaţii despre aproximativ 1,6 milioane de conturi de la agenţiile guvernamentale şi numeroase alte organizaţii, într-una dintre cele mai mari accesări ilegale de reţele computerizate a vreunui grup, din acest an.
Grupul a declarat că a intrat în sistemele NASA, FBI-ului, Interpolului, Agenţiei Spaţiale Europene şi Pentagonului, înainte de a posta informaţiile pe site-ul Pastebin. De asemenea, "toate companiile [şi] corporaţiile trăznite" au fost vizate, potrivit grupului.
"Seria de atacuri din acest an" s-a centrat pe "promovarea la nivel mondial a hacktivismului şi pe atragerea atenţiei asupra libertăţii de informare pe net", a declarat Ghost Shell pe site-ul web. Grupul a spus că ultima accesare ilegală face parte din #ProjectWhiteFox, care are drept scop promovarea unei libertăţi mai mari a Internetului pe glob.
De asemenea, grupul a încercat să atragă atenţia Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, care poartă discuţii în spatele uşilor închise în Dubai. Discuţiile, care vor dura până pe 14 decembrie, au provocat temeri că unele guverne ar putea câştiga un control mai mare asupra Web-ului.
"Iniţiativa pentru împiedicarea ca Internetul să se transformare într-un stat poliţienesc a început deja, prin convingerea diferitelor site-uri/companii să posteze pe propriul site un mesaj în legătură cu asta şi cu motivul pentru care sunt împotriva lui", s-a menţionat în postare.
De asemenea, grupul a declarat că a trimis mesaje către agenţiile guvernamentale şi companiile vizate cu privire la cele 150 de servere nesigure ce au fost vizate în accesarea ilegală.
Credit Union Naţional Association, al cărui site a fost unul dintre obiective, a recunoscut marţi că site-ul său a fost spart. Acesta a precizat că nicio informaţie sensibilă cu caracter personal nu a fost accesată.
"Vom continua să analizăm informaţiile postate on-line de către grup şi să confirmăm că nu există alte riscuri", a afirmat directorul executiv al Credit Union, Bill Cheney, într-o declaraţie.
Aparent, Ghost Shell – care are oarecare legături cu grupul Anonymous – a fost unul dintre cele mai de succes grupuri de hackeri din acest an, postând în mod constant informaţii de pe diverse site-uri, a raportat ZDNet. Acesta şi-a revendicat responsabilitatea pentru publicarea înregistrărilor a 120.000 de universităţi şi a 2,5 milioane de documente şi înregistrări ale guvernului rus.