Hackerii publică nume de la agenţia nucleară a ONU

Agenţia nucleară a Naţiunilor Unite a recunoscut că a fost atacată de un grup de hackeri, care i-a solicitat să investigheze programul de arme nucleare al Israelului.
Sediul central al Agenţiei Internaţionale pentru energie Atomică din Viena (Joe Klamar / AFP / Getty Images)
Jack Phillips
29.11.2012

Agenţia nucleară a Naţiunilor Unite a recunoscut că a fost atacată de un grup de hackeri, care i-a solicitat să investigheze programul de arme nucleare al Israelului.

Grupul numit Parastoo – care în farsi înseamnă rândunică şi poate fi un nume dat fetelor iraniene – şi-a revendicat responsabilitatea pentru încălcarea securităţii. Acesta a postat nume şi date de contact cu două zile în urmă pe Pastebin, informaţii ce au fost extrase de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU.

Parastoo a declarat duminică, în primul său mesaj public, că "Veţi auzi adesea de la noi ştiri care schimbă jocul de acum înainte". Grupul a spus că doreşte o anchetă privind "arsenalul nuclear practic" al Israelului înainte de a posta numele şi celelalte informaţii din serverele AIEA .

AIEA a declarat marţi pentru Reuters că informaţiile publicate includeau "unele detalii de contact referitoare la experţii care lucrează" cu AIEA. Un diplomat occidental a relatat pentru Reuters că datele furate probabil nu conţineau activitatea confidenţială a agenţiei.

Purtătorul de cuvânt al AIEA, Gill Tudor, a afirmat că "regretă profund publicarea de informaţii furate de pe un server mai vechi, care a fost închis cu ceva timp în urmă".

"Echipele tehnice şi de securitate ale AIEA continuă să analizeze situaţia şi să facă tot ce este posibil pentru a se asigura că nu există informaţii suplimentare vulnerabile", a declarat Gill.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor