Simona Halep, pe primul loc între tinerele vedete din tenisul feminin, potrivit Bleacher Report
alte articole
Românca Simona Halep, numărul trei mondial, a fost poziţionată pe primul loc între tinerele vedete din tenisul feminin mondial, într-o ierarhie alcătuită de reputatul portal american Bleacher Report.
În ierarhie, Halep este urmată de Eugenie Bouchard (Canada), a treia este elveţianca Belinda Bencic, a patra e considerată Garbine Muguruza (Spania), iar pe locul al cincilea a fost poziţionată americanca Madison Keys.
''Picioarele şi mâinile iuţi îi oferă o combinaţie puternică de mişcare pe teren şi lovituri defensive. Halep returnează continuu cele mai bune lovituri ale adversarului, iar simţul său de anticipaţie este cel mai bun din circuitul WTA. Aceste instincte au avut câştig de cauză destul de des în 2014, când Halep a obţinut 46 de victorii, titluri la Doha şi Bucureşti şi a ajuns pe locul doi în ierarhia WTA. A jucat primul sfert de finală de Mare Şlem, la Australian Open, şi nu s-a oprit aici'', este caracterizarea făcută Simonei Halep.
Bleacher Report consideră că Halep este construită perfect pentru zgură, iar la Roland Garros a oferit o ''imitaţie perfectă a lui Rafael Nadal, ajungând până în finală fără a pierde vreun set. A întâlnit-o apoi pe Maria Şarapova şi cele două au produs unul dintre cele mai bune meciuri ale anului şi o finală legendară de Grand Şlam''. Rusoaica a câştigat atunci cu 6-4, 6-7 (5), 6-4, dar a avut nevoie de peste trei ore pentru a o învinge pe Halep.
''Înfrângerea ar fi zdrobit marea majoritate a jucătoarelor, dar Halep a trecut repede peste ea şi a ajuns până în semifinale la Wimbledon'', mai spune sursa amintită.
''Halep a păstrat cel mai bun tenis al său pentru finalul sezonului. Halep a dominat-o pe Serena Williams cu 6-0, 6-2 în faza grupelor la Turneul Campioanelor. Serena a câştigat revanşa, în finală, dar Halep şi-a întărit statutul de pretendentă la trofeu în 2015'', subliniază autorul articolului.
Joe Kennard apreciază că românca de 23 de ani are un stil de joc similar cu cel al danezei Caroline Wozniacki, se simte confortabil pe contre, folosindu-şi viteza ''stelară'' şi loviturile consistente pentru a-şi depăşi adversarele.
Halep a început să rişte mai mult pe teren pe măsură ce sezonul a avansat, iar strategia sa a dat roade prin victoria în faţa americancei Williams. ''Odată ce Halep se va simţi mai bine ca agresoare va avea jocul jocul care să îi aducă multe titluri de Grand Şlam'', concluzionează autorul.