Simona Halep, desemnată a doua favorită a turneului WTA de la Roma

Simona Halep. (Elsa / Getty Images)
Epoch Times România
09.05.2015

Tenismana română Simona Halep, nr.2 WTA, a fost desemnată a doua favorită a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii în valoare de 2.707.664 dolari, care începe luni.

Sportiva nostra va intra direct în turul al doilea, unde o va întâlni pe învingătoarea dintre americancele Alison Riske şi Varvara Lepchenko. Simona nu a jucat niciodată cu Riske (45 WTA), iar pe Lepchenko (30 WTA) a învins-o de două ori, anul trecut în turul al doilea la Australian Open, cu 4-6, 6-0, 6-1, şi anul acesta, cu 6-1, 3-6, 6-1, în turul al treilea la Indian Wells, în drum spre titlul pe care l-a câştigat ulterior.

Pe tabloul principal de mai află şi Irina Begu, urmând să joace în primul tur cu o adversară venită din calificări.

În faza preliminară vor juca Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru. Niculescu (62 WTA) o are adversară pe italianca Jasmine Paolini (342 WTA), în timp ce Dulgheru (71 WTA) o va înfrunta pe elveţianca Lisa Sabino (481 WTA).

Anul trecut, Halep a fost nevoită să se retragă din optimile de finală, din cauza unei accidentări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor