Show-ul Casa Albă - Kremlin continuă: noile sancţiuni ridică semne de întrebare
alte articole
Casa Albă a anunţat luni noi sancţiuni asupra Rusiei pentru aşa-numita implicare în susţinerea separatiştilor din estul Ucrainei.
Noile sancţiuni, criticate de analişti ca fiind firave, includ alţi şapte oficiali ruşi şi 17 corporaţii.
Conform preşedintelui SUA, Barack Obama, noul val de sancţiuni încearcă să-l facă pe omologul său rus Vladimir Putin să se gândească la efectele economice pe care sprijinul dat separatiştilor îl va avea pe termen lung.
Doi dintre cei şapte sunt oameni extrem de apropiaţi lui Vladimir Putin: Igor Sechin cu legături strânse cu FSB, preşedintele companiei Rosneft şi fost şef al grupului de putere numit „siloviki” - şi Viaceslav Volodin – unul dintre oamenii de încredere ai lui Vladimir Putin.
Ceilalţi indivizi sunt Oleg Belavenţev, trimisul Kremlinului în Crimeea; Dmitri Kozak, premier adjunct al Rusiei; Sergei Cemezov; Evghenii Murov; Aleksei Puşkov.
Printre corporaţiile sancţionate în acest noul val de sancţiuni sunt SMP Bank, InvestCapitalBank, TPS Avia Holding, SGM Group, Stroitransgaz, Sobinbank.
Este remarcabilă lipsa, de pe lista de companii sancţionate, a companiilor Gazprom, Rosneft şi a celei băncii Sperbank, una dintre cele mai mari din Rusia.