Sever Voinescu (PDL): Nu cred că va trece mult şi Opoziţia va reveni în Parlament
alte articole
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că la şedinţa BPN al partidului nu s-a discutat despre neparticiparea Opoziţiei la consultările de la Cotroceni şi şi-a exprimat convingerea că parlamentarii USL aflaţi în grevă vor reveni în curând la lucrările Parlamentului.
"Nu am discutat despre asta. Am discutat despre participarea noastră la dialogul cu preşedintele şi ce vom spune acolo. Am luat act în timpul şedinţei, sau poate la început, de această decizie a Opoziţiei (n.r. de a nu participa la consultări)", a declarat Voinescu.
El şi-a exprimat speranţa că USL va renunţa în curând la greva parlamentară, pentru că, susţine el, Opoziţia trebuie să se exprime în Parlament.
"Cred în continuare că Parlamentul este locul de muncă al oricărui parlamentar şi că nu poţi fi parlamentar stând acasă sau stând la hotel şi aşteptând să ţi se facă semn dacă să vii, sau nu, la Parlament. Noi toţi trebuie să mergem în Parlament şi aşa cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii acolo trebuie să ne confruntăm şi din punct de vedere politic, şi din punct de vedere ideologic. (...) Mie îmi pare rău şi, dacă mă întrebaţi, nu cred că va trece mult şi Opoziţia va reveni în Parlament pentru că acolo trebuie să se exprime şi aşa e normal, firesc", a mai spus Sever Voinescu.