Sever Voinescu (PDL) a anunţat de ce nu candidează la alegerile parlamentare

Sulfina Barbu a anunţat joi că deputatul Sever Voinescu, vicepreşedinte al PDL, nu va candida pentru un nou mandat în Parlament la alegerile din decembrie. Ulterior, Voinescu a anunţat, pe Facebook, care este motivul pentru care a luat această decizie.
Şedinţa Colegiului Extraordinar al PDL (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
12.10.2012

Sulfina Barbu a anunţat joi că deputatul Sever Voinescu, vicepreşedinte al PDL, nu va candida pentru un nou mandat în Parlament la alegerile din decembrie. Ulterior, Voinescu a anunţat, pe Facebook, care este motivul pentru care a luat această decizie.

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu susţine că decizia de a nu candida în decembrie pentru un nou mandat în Parlament ţine de faptul că vrea să-şi refacă priorităţile în viaţă, care exclud prezenţa sa în Legislativ, el anunţând că, printre altele, îşi redeschide biroul de avocatură.

El a confirmat vineri, pe Facebook, că nu va candida la parlamentarele din această iarnă.

"Aş fi vrut să părăsesc scena parlamentară discret, fără să perturb în vreun fel lupta politică importantă care se va da acum. În realitate, nu e mare lucru de comentat în legătură cu această decizie a mea. Pur şi simplu, trebuie să-mi reorganizez câte ceva în viaţă. Decizia mea este perfect similară cu a oricărei alte persoane care vrea să-şi schimbe jobul. Nu e o nenorocire, nu e nici măcar o ştire", a precizat Voinescu.

"Văd că se speculează şi mi se atribuie motivaţii impure. Cum că m-aş fi supărat pe toţi pentru că nu «mi s-a dat colegiu eligibil». Mai mare prostie nu am auzit. Nu am vrut, în general, «să mi se dea» în toţi anii de când fac politică. Dacă am vrut ceva, am intrat în competiţie specifică şi, firesc, uneori am obţinut, alteori am ratat. Apoi, nu am vrut colegiu eligibil pentru că nu am vrut colegiu deloc. Decizia mea de a nu mai candida a fost luată cu mult timp în urmă, am anunţat conducerea partidului despre această decizie încă de acum patru luni, iar apropiaţii mei ştiau despre gândul meu de la începutul anului. Apoi, să fim clari: sunt unul dintre aceia care crede că nu există colegii sigure - toate colegiile sunt nesigure, având în vedere dinamica electorală şi sistemul electoral. Ticăloşii pot scrie şi pot spune pe la colţuri ce vor. Adevărul e mult mai simplu. Şi este exact cel pe care l-am rostit: vreau să îmi refac priorităţile în viaţă. Vreau să îmi petrec următorii ani alături de anumiţi oameni, făcând anumite lucruri şi aceste opţiuni exclud prezenţa în Parlament", arată Sever Voinescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor