Sergiu Litvinenco: R.Moldova se va tot împrumuta de la alţii pentru a plăti Rusiei datoria
alte articole
Deputatul Sergiu Litvinenco constată că majoritatea parlamentară PSRM-PDM a ratificat Acordul de împrumut de 200 mln euro cu Federaţia Rusă comiţând o crimă împotriva poporului Republicii Moldova întrucât consecinţele acestui credit vor fi resimţite de generaţiile următoare.
„Da, acum este pentru 10 ani. Dar având în vedere că, potrivit acestui acord, unele credite luate în mod obscur, de exemplu, de oamenii lui Dodon, se vor transforma în datorie de stat (adică va fi achitată de toţi cetăţenii R. Moldova), cuantumul datoriei totale tot va creşte”, scrie parlamentarul pe pagina sa de Facebook.
În opinia acestuia, concomitent cu împrumuturile luate care ulterior vor fi transformate în datorie de stat, termenul de restituire se va extinde de asemenea. Astfel, R. Moldova va deveni exact cum este Bielorusia – se va tot împrumuta de la alţii pentru a da datoria ruşilor.
Acordul privind împrumutul de 200 de milioane de euro de la Federaţia Rusă a fost ratificat, joi, în două lecturi cu votul a 56 de deputaţi socialişti şi democraţi, în timp ce opoziţia a prezentat mai multe argumente, potrivit cărora împrumutul rusesc este păgubos pentru ţară.