Senatorul PSD Nicolae Bădălău urmărit penal în dosarul evaziunii de 50 de milioane de euro
alte articole
Procurorii DNA au dispus începerea urmării penale faţă de senatorul PSD Niculae Bădălău, implicat în uriaşul scandal al evaziunii fiscale de 50 de milioane de euro.
Bădălău este acuzat de trafic de influenţă şi de apărarea intereselor unei societăţi implicate într-un circuit financiar fraudulos. În urma intervenţiilor senatorului pe lângă conducerea
Senatorul Bădălău s-a prezentat astăzi la DNA pentru audieri. După trei ore de discuţii cu procurorii, senatorul PSD a declarat că toate învinuirile procurorilor DNA se bazează pe convorbiri telefonice. Alături de Bădălău, în dosarul privind activitatea infracţională a peste 100 de societăţi comerciale româneşti şi străine ce au adus statului un prejudiciu de peste 50 de milioane euro este implicată şi Angela Nicolae, procuror şef de birou de la Parchetul General Angela Nicolae. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat luni percheziţia domiciliară şi a biroului, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă a Angelei-Eugenia Nicolae — procuror-şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe — altele decât PHARE din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie., se informează într-un comunicat al CSM. 50 de persoane sunt urmărite penal pentru corupţie şi evaziune în dosarul în care poliţiştii fac peste 160 de percheziţii şi, printre ei, mai sunt şi alte persoane cu funcţii importante în afară de Bădălău şi Angela Nicolae. "Da, sunt şi alte persoane cu funcţii importante, dar detalii vor putea fi oferite tot după ce se termină activităţile procedurale", a declarat luni Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În acest moment, senatorul PSD Bădălău se bucură de imunitatea parlamentară pe care i-o conferă funcţia sa.