Senatoare USR, despre problema adeverinţelor de venit pentru recalcularea pensiilor: Ministerul Muncii nu şi-a făcut temele

Senatoarea USR Silvia Dinică a discutat, luni, la B1 TV, problema adeverinţelor de venit pentru recalcularea pensiilor, spunând că Ministerul Muncii “nu şi-a făcut temele” şi “nu a făcut ce trebuie”, iar “nişte parlamentari au ridicat mâna fără să ştie ce votează”.
“Nu oamenii ar fi trebuit să ceară aceste adeverinţe, ci statul ar fi trebuit să le ofere aceste informaţii, pentru că oamenii au contribuit, oamenii au muncit, nu se pot duce acum să alerge după un angajator sau altul, care nici măcar nu mai există, în condiţiile în care Casa de Pensii a stabilit nişte plafoane, lucru total greşit, după părerea mea, pentru că evident că toate firmele acelea o să meargă pe limita de sus a plafonului. Treaba asta ar fi trebuit să fie făcută de Ministerul Muncii.
Aud de foarte multe ori că legile sunt perfectibile. Păi, hai să ne propunem măcar din primul punct ca legile astea să fie bune – şi după aceea să vedem dacă în timp, în condiţiile în care se schimbă contextul, le putem îmbunătăţi. Pentru că asta e o scuză, cu ‘legile nu sunt perfecte şi de asta apar toate bâlbele astea’. Bâlbele astea apar pentru că Ministerul Muncii, în cazul acesta, nu şi-a făcut temele şi nu a făcut ce trebuie, şi nişte parlamentari au ridicat mâna fără să ştie ce votează”, a precizat senatoarea.
De asemenea, Silvia Dinică a afirmat că Ministerul Muncii a “promis” oamenilor pensii recalculate, care să ţină cont de cât au contribuit şi cum au contribuit corect, adăugând că este datoria acestei instituţii “să îşi facă treaba până la capăt, adică să adune toate aceste informaţii şi să negocieze, de ce nu, cu firmele care deţin aceste informaţii, că ştim cu toţii, e simplu, cu cât negociezi pentru mai mulţi oameni, cu atât şi tarifele vor fi mai mici”.
“Nu te poţi duce unu la unu să negociezi tu singur. Altfel, putem face oricând sesiune extraordinară. Chiar nu ştiu de ce nu facem sesiune extraordinară. Sunt o mulţime de probleme care s-au adunat. Acest incident cu urşii este unul care s-a întâmplat, din păcate, şi am avut un deces, dar avem ordonanţa cu şoferii, dar avem rezultatele dezastruoase de la Evaluarea Naţională şi de la Bacalaureat. Trebuie să fim în sesiune extraordinară şi să lucrăm pe zonele astea. Pentru că nu va lucra oricum toată lumea, vor lucra comisiile de specialitate şi ar fi un moment în care ar fi un pic de timp să discutăm despre toate lucrurile astea”, a mai spus senatoarea.