Semnal de alarmă: Deschideţi spitalele. S-au dublat sau triplat decesele cauzate de cancer! Opriţi acest genocid!

Cancer de sân
Cancer de sân (pixabay.com)

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a avertizat, joi, că, din cauza blocării accesului bolnavilor de cancer la diagnostic şi tratament, numărul deceselor în rândul acestor pacienţi s-a dublat sau triplat comparativ cu cifrele semnalate înaintea pandemiei. FABC cere oprirea “acestui genocid” şi deschiderea spitalelor “până nu este prea târziu”.

După izbucnirea epidemiei de coronavirus în România, numeroase spitale au fost dedicate luptei împotriva Covid-19 şi accesul pacienţilor cu alte afecţiuni a fost limitat în mod drastic. De asemenea, FABC a afirmat că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul spitalelor de pneumologie, majoritatea pacienţilor cu suspiciune de cancer pulmonar nemaiavând acces la bronhoscopii şi drept urmare la confirmarea diagnosticului şi a unui tratament adecvat care să le salveze viaţa.

“Astăzi încă nu se fac bronhoscopii, astăzi încă nu se fac tratamente chirurgicale, astăzi încă nu ne găsim medicamentele care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. În aceste condiţii, este de aşteptat ca o mare parte a celor peste 11000 de pacienţi diagnosticaţi în fiecare an cu cancer bronho-pulmonar, să piardă oportunitatea de a începe un tratament, să ajungă din stadii avansate în stadii terminale ale bolii şi astfel să le fie compromisă şansa la viaţă”, a subliniat FABC, cea mai mare asociaţie care reprezintă pacienţii oncologici din România, într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul său oficial.

Cezar Irimia, preşedintele FABC, a declarat, pentru Hotnews.ro, că federaţia “a ajuns la această concluzie după ce a făcut o paralelă cu un studiu realizat în Marea Britanie, ce arată că numărul deceselor la pacienţii oncologici a explodat în perioada pandemiei, în condiţii similare cu ţara noastră - acces restrâns sau întârziat la tratament pentru aceşti pacienţi”.

Mai mult, susţine Irimia, un pacient care stă una sau două luni fără tratament sau căruia i se întârzie chimioterapia, radioterapia sau operaţia, “peste o lună poată să aibă metastaze”.

“Şi cine răspunde de aceste decese evitabile? În România, NIMENI! Cine să se ocupe de pacienţii cronici, dacă Ministerul Sănătăţii nu mai există, ci doar Ministerul Covidului??? NIMENI!!!”, a mai subliniat FABC în comunicat.

Cancerul este a doua cauză de mortalitate în România, după bolile cardiovasculare, şi, potrivit datelor oficiale oferite de Globocan, are o medie de 142 de decese pe zi în ţara noastră.

Redăm integral textul scrisorii deschise adresate de FABC:

Am început anul 2020 copleşiţi de ameninţarea unui nou virus şi îl vom încheia cel mai probabil sufocaţi de cancer. În ultimele trei luni, lupta împotriva COVID-19 s-a extins şi în spitalele de pneumologie, iar majoritatea pacienţilor cu suspiciune de cancer pulmonar nu au mai avut acces la bronhoscopii şi drept urmare la confirmarea diagnosticului şi a unui tratament adecvat care să le salveze viaţa. Cancerul pulmonar avansează galopant, într-o dinamică similară pandemiei. E un cancer perfid, care, pe fondul crizei din sistemul de sănătate, pare scăpat de sub control. Situaţia este similară pentru toţi pacienţii cu suspiciune de cancer, pe toate formele acestei patologii. Dacă nu se acţionează rapid şi nu se facilitează accesul la diagnostic, vom avea încă un segment numeros de victime colaterale ale unui sistem care s-a dovedit neputincios să lupte pe două fronturi cu COVID-19 şi cu afecţiunile oncologice, iar în cazul deceselor prin cancer, numărul este de ordinul zecilor de mii. Acesta poate fi de fapt al doilea val al pandemiei de COVID-19, pentru care trebuie să ne pregătim cu toţii.

Măsurile pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19) au salvat mii de vieţi, cu siguranţă. În egală măsură însă, coroborate cu lipsurile din sistemul de sănătate la nivel de resurse, organizare eficientă, infrastructură, disponibilitate, empatie, au condus la un risc crescut de mortalitate prin cancer, tocmai prin lipsa de confirmare a diagnosticului în timp util. Afecţiuni oncologice care ar fi putut fi vindecate s-au transformat rapid în cancere incurabile, au avansat din stadii incipiente în stadii terminale. În cazul cancerului pulmonar, Ministerul Sănătăţii şi Comisia de Pneumologie consideră că diagnosticul unui caz nou “reprezintă în principiu o urgenţă şi nu poate fi amânat până la încheierea pandemiei. Prin urmare, pacienţii cu suspiciune de cancer pulmonar trebuie să facă investigaţiile necesare diagnosticului (examen CT, bronhoscopie cu biopsie, evaluare a funcţiei pulmonare şi a statusului cardiac) prin internare într-un serviciu de pneumologie non-Covid sau programare a investigaţiilor în ambulator”.

În realitate, în toată această perioadă o singură unitate medicală, respectiv Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, a realizat bronhoscopii, însă şi acesta a funcţionat la capacitate minimă. Restul unităţilor sanitare care ar fi putut să asigure acces la investigaţiile specifice, nu s-au putut organiza în direcţia asigurării unor circuitele funcţionale pentru pacienţii aflaţi în căutarea unui diagnostic. Astăzi încă nu se fac bronhoscopii, astăzi încă nu se fac tratamente chirurgicale, astăzi încă nu ne găsim medicamentele care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. În aceste condiţii, este de aşteptat ca o mare parte a celor peste 11000 de pacienţi diagnosticaţi în fiecare an cu cancer bronho-pulmonar, să piardă oportunitatea de a începe un tratament, să ajungă din stadii avansate în stadii terminale ale bolii şi astfel să le fie compromisă şansa la viaţă. Acestora li se vor adăuga persoanele care deşi au simptome specifice unui cancer pulmonar – infecţii pulmonare repetate, creşterea intensităţii tusei, greutate în respiraţie – nu au avut acces la servicii de medicină primară şi nu au putut ajunge la un medic specialist. Dacă situaţia accesului la servicii medicale nu revine la normalitate, toţi aceşti pacienţi se vor număra probabil printre cei care primesc un diagnostic de cancer pulmonar abia după deces. Iar de cancer pulmonar mor peste 10,000 de oameni anual în România, aproape 20% din numărul total al deceselor prin cancer.

Dacă înainte de pandemie, mureau zilnic 142 de pacienţi din patologia oncologică (cf. Globocan 2018), astăzi, cu ce am semnalat anterior, această cifră s-a dublat sau triplat! Şi cine răspunde de aceste decese evitabile?

În România, NIMENI! Cine să se ocupe de pacienţii cronici, dacă Ministerul Sănătăţii nu mai există, ci doar Ministerul Covidului??? NIMENI!!!

Opriţi acest genocid şi deschideţi spitalele până nu este prea târziu!!!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură