Şeful Regiunii Nikolaev: "Ne aflăm în faţa unei catastrofe umanitare, cadavrele ocupanţilor ruşi putrezesc pe câmp"

Razboiul din Ucraina
Razboiul din Ucraina (Epoch Times România)

Zona Nikolaev de la malul Mării Negre este ameninţată de o catastrofă umanitară, relatează preşedintele Administraţiei Regionale de Stat, Vitaly Kim, făcând referire la cadavrele ocupanţilor ruşi care putrezesc pe câmpurile Ucrainei. Vitaly Kim a adăugat că regretă că ruşii „nu şi-i iau pe ai lor” şi face apel la „colectarea în saci” a cadavrelor împrăştiate. Acest lucru va evita catastrofa care poate începe odată cu sosirea primăverii şi încălzirea vremii.

„Sunt multe teritorii de pe care o parte dintre ocupanţii ruşi rămaşi în viaţă au fugit şi şi-au lăsat o mulţime din colegi ucişi şi arşi, pe câmpul de luptă. A apărut o problemă. Ei nu îi iau pe ai lor, şi, dacă acum încă e frig şi nu are prea mare importanţă, odată cu venirea primăverii şi a căldurii, aceste cadavre vor fi o problemă pentru noi.

Serviciul militar de aplicare a legii munceşte mult în acest sens, avem însă o mare rugăminte către cei care cunosc unde anume se află aceste cadavre, unde sunt în număr mare: după posibilitate, să le adune în saci de polietilenă. Că doar nu suntem animale. Plus că mai bine ne ocupăm de acest lucru acum, pentru a nu deveni o problemă mai târziu.

E mit că ei se vor transforma în îngrăşământ. Acest proces e unul foarte îndelungat şi, în plus, otrava cadavrelor va dăuna terenurilor agricole. Vin cu rugămintea către voluntari să ajute să le adunăm, să le plasăm în congelatoare şi să le trimitem înapoi pentru a putea fi identificaţi după ADN: ei au fiecare mame”, a declarat şeful Administraţiei Regionale de Stat Nikolaev, Vitaly Kim.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe