Şeful PNL Sector 3: Nu voi susţine nicio învoială cu PSD, partid cu filieră fesenisto-comunistă care a mâncat de vie ţara

Antonel Tănase
Antonel Tănase (sgg.gov.ro)
D.B.
25.10.2021

Preşedinte PNL Sector 3, Antonel Tănase, a criticat dur decizia luată de conducerea partidului de a accepta susţinerea social-democraţilor pentru un guvern minoritar. Tănase a subliniat, într-o postare pe Facebook, că nu va susţine niciodată vreun “proiect, legământ sau învoială, nici măcar de conjunctură, cu singurul partid cu filieră fesenisto-comunistă care a mâncat de vie această ţară, PSD”.

Deputatul PNL consideră că este “sub demnitatea sa” să aprobe orice pact pe care PNL l-ar putea face “cu cei care au sărăcit şi îndobitocit acest popor”.

“Toată viaţa am fost liberal. Şi atâta timp cât am şi voi avea curajul să mă numesc astfel, nu voi susţine niciun proiect, niciun legământ, nicio învoială, nici măcar de conjunctură, cu singurul partid cu filieră fesenisto-comunistă care a mâncat de vie această ţară, PSD. Este sub demnitatea mea umană să aprob orice pact pe care Partidul Naţional Liberal l-ar putea face cu cei care au sărăcit şi îndobitocit acest popor. Rămân fidel principiilor şi valorilor mele, nu voi trăda electoratul liberal care m-a mandatat cu încredere, nu mă dezic de ideologia liberală şi cred în continuare că România va evolua doar prin reforme şi planuri serioase de dezvoltare.

Susţin liberalismul până la capăt şi nu îi voi dezamăgi vreodată pe românii care au crezut în mine, votând şmechereşte şi licheleşte un guvern minoritar PNL manevrat şi controlat de PSD. Niciodată despre mine nu se va spune 'uselist'. Am făcut şi poate voi mai face greşeli, dar nu aceasta. Să ne reauzim sănătoşi!”, a scris Antonel Tănase, luni, pe platforma de socializare.

Anterior, un alt deputat PNL a reacţionat vehement privitor la o posibilă colaborare între liberali şi social-democraţi.

Deputatul liberal Ioan Cupşa s-a declarat categoric împotriva unei colaborări politice între PNL şi PSD şi a afirmat că premierul desemnat Nicolae Ciucă ar trebui să renunţe la mandat atâta vreme cât ar trebui să formeze un guvern minoritar cu sprijinul social-democraţilor. Deputatul susţine că altfel, social-democraţii vor ajunge să controleze “tot ce se întâmplă în viitoarea guvernare”.

Într-o postare publicată, luni, pe Facebook, Cupşa a afirmat că PSD “nu a fost şi nu este soluţia pentru români”, iar varianta “PSD PNL înseamnă mizerie pentru români [...], înseamnă un compromis din care cu toţii pierdem”.

“PSD PNL înseamnă mizerie pentru români, înseamnă să-i lipsim pe români şi de speranţa că 'mai-binele' se poate întâmpla, înseamnă un compromis din care cu toţii pierdem. Nu, unui Guvern PNL PSD! Indiferent că guvernul PNL este doar votat şi sprijinit în Parlament de către un PSD care nu va avea miniştri, dar un PSD care va controla tot ce se întâmplă în viitoarea guvernare!”, a scris Cupşa la rândul său, pe Facebook. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor