Şeful MAE condamnă ferm anunţul lui Putin privind mobilizarea şi ameninţarea cu folosirea de arme nucleare

Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu (Facebook / mae.romania)

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat miercuri, la reuniunea ministerială a Grupului de Prieteni ai Medierii, acţiunile recent anunţate de Kremlin privind mobilizarea parţială, susţinerea aşa-ziselor referendumuri din zonele separatiste ocupate ilegal în Ucraina şi ameninţarea cu utilizarea armelor nucleare.

Aurescu a subliniat că aceste acţiuni nu fac decât să escaladeze situaţia şi a evidenţiat necesitatea ca întreaga comunitate internaţională să îşi menţină unitatea şi solidaritatea în respingerea acestor acţiuni şi în a pune presiune pe Rusia pentru a respecta principiile de drept internaţional şi ordinea bazată pe reguli.

De asemenea, în cadrul discuţiilor la nivel înalt, găzduite de omologii din Turcia şi Finlanda şi desfăşurate la New York, în marja Adunării Generale a ONU, a fost subliniată necesitatea întăririi rolului medierii, ca instrument esenţial de prevenire şi soluţionare a conflictelor, şi a fost accentuat rolul important al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al OSCE în domeniu.

Potrivit unui comunicat al MAE, Bogdan Aurescu a subliniat că medierea este unul dintre principalele şi cele mai sofisticate mijloace politico-diplomatice de rezolvare pe cale paşnică a diferendelor în dreptul internaţional.

În acest context, el a arătat impactul destabilizator al războiului din Ucraina la nivel regional şi global şi a reiterat necesitatea de a identifica măsurile potrivite pentru a pune capăt acestei agresiuni.

În ceea ce priveşte securitatea alimentară, ministrul a transmis aprecieri pentru eforturile pe care Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu le-au avut în semnarea de către Ucraina şi Rusia a Acordului de la Istanbul din 22 iulie 2022, pentru deblocarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene la Marea Neagră, demers care constituie rezultatul implementării concrete, cu succes, a medierii.

Totodată, şeful MAE a arătat că succesul acestui Acord depinde de respectarea de către Rusia a prevederilor stabilite în Acord, adăugând că este absolut necesar ca această înţelegere să continue şi după 30 octombrie, în vederea menţinerii coridoarelor pentru transportul cerealelor, fertilizatorilor şi a altor resurse către pieţele globale.

Şeful diplomaţiei române a mai subliniat că ţara noastră a avut o contribuţie substanţială la accelerarea eforturilor pentru asigurarea securităţii alimentare globale, prin facilitarea transportului a peste patru milioane de tone de cereale din Ucraina prin România, care însumează cca. 60% din exporturile ucrainene până la acest moment.

În plus, Aurescu a evidenţiat imperativul de a utiliza medierea pentru a opri escaladarea situaţiei de la centrala Zaporojie, inclusiv pentru demilitarizarea completă a zonei.

Ministrul a mai arătat că atunci când, din păcate, medierea eşuează, utilizarea mecanismelor jurisdicţionale pentru identificarea unor soluţii la conflicte devine necesară.

Astfel, Aurescu a arătat că România şi-a exprimat susţinerea pentru Ucraina în domeniul justiţiei internaţionale şi prin iniţierea, la 2 martie 2022, alături de alte 39 de state, a procedurilor pe rolul Curţii Penale Internaţionale, prin Declaraţia de Intervenţie în procesul aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Justiţie în dosarul privind “Acuzaţii de genocid în temeiul Convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (Ucraina c. Rusia)”, transmisă la CIJ la 13 septembrie 2022, precum şi prin decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza introdusă împotriva Federaţiei Ruse, decizie anunţată la 16 septembrie.

Nu în ultimul rând, şeful MAE a reiterat susţinerea pentru procesele de mediere cu scopul de a ajunge la soluţionarea paşnică a conflictelor, inclusiv pentru soluţionarea conflictelor prelungite.

La reuniune au participat miniştri ai afacerilor externe din statele membre ale acestui format, inter alia, din Algeria, Pakistan, Maroc, Malta, Letonia, Ungaria şi Panama, precum şi Secretarul General al OSCE, Helga Schmid.

Reamintim că, miercuri, în primul său discurs televizat de la lansarea invaziei în Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a semnat un decret de mobilizare parţială începând din acea zi, susţinând că vrea să apere teritoriile ruseşti şi că Occidentul urmăreşte să “distrugă” Rusia.

Liderul de la Kremlin a declarat că scopul său este de a “elibera” regiunea Donbas din estul Ucrainei şi că majoritatea oamenilor din regiune nu doresc să se întoarcă la ceea ce el a numit “jugul” Ucrainei.

“Pentru apărarea patriei şi a integrităţii noastre, consider necesară susţinerea mobilizării parţiale”, a menţionat liderul de la Kremlin.