Şeful agenţiilor americane de combatere a epidemiilor: 40% dintre membrii organizaţiei sale nu sunt vaccinaţi

Dr. Anthony Fauci
Dr. Anthony Fauci (Getty Images)

Dr. Anthony Fauci, şeful Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), a declarat că aproximativ 40% dintre angajaţii agenţiei sale nu au făcut vaccinul COVID-19, iar un adjunct al Agenţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a raportat procente similare.

În timpul unei audieri a Senatului, senatorul Richard Burr (RN.C.) l-a întrebat pe Fauci, pe directorul Centrului de Evaluare şi Cercetare Biologică al FDA, Peter Marks, şi pe directorul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky, despre procentajul angajaţilor care au fost vaccinaţi împotriva COVID-19.

Citiți și Republicanii încep să-l critice pe şeful CDC-ului american pentru implicarea în programele Institutului de Virologie din Wuhan

„Nu sunt 100% în mod sigur, domnule senator”, a răspuns Fauci, „dar cred că este ceva mai mult de jumătate. Probabil 60%".

Marks i-a răspuns lui Burr că nu poate spune numărul exact, dar „este probabil asemănător” cu ceea ce a raportat Fauci. El a adăugat că unii angajaţi ai FDA au fost vaccinaţi la unitatea lor, iar alţii au fost vaccinaţi în afara unităţii lor.

Walensky a spus că personalul CDC are „opţiunea de a-şi raporta starea de vaccinare” şi a spus că agenţia încurajează angajaţii federali să se vaccineze.

„Guvernul federal nu o cere, aşa că nu cunoaştem” procentul de vaccinare, a spus Walensky.

Citiți și O nouă carte confirmă că SUA finanţa cercetări pe coronavirusuri în Institutul de Virologie Wuhan

Biroul de Management şi Buget (OMB), ca răspuns la o anchetă privitoare la accesul inconsecvent la vaccinuri, a declarat că doar „un număr mic de agenţii”, cum ar fi Departamentul Apărării sau Departamentul Afacerilor Veteranilor, distribuie vaccinurile direct angajaţilor lor.

„Pentru marea majoritate a agenţiilor, angajaţii lor primesc vaccinări de la agenţiile statelor şi localităţilor, conform priorităţilor stabilite de acele jurisdicţii”, a declarat OMB.

Între timp, în cadrul armatei, Marine Corps a spus că, începând cu 23 aprilie, aproximativ 93.500 de puşcaşi marini primiseră vaccinul COVID-19, în timp ce 52.900 puşcaşi marini au refuzat să se vaccineze - aproximativ 36 la sută. Alţi 92.300 de puşcaşi marini nu primiseră încă vaccinul.

Citiți și OMS schimbă în tăcere definiţia imunităţii de turmă

În comentariile la emisiunea „Today” din 30 aprilie, Joe Biden a spus că ar putea forţa armata să primească vaccinul.

"Nu ştiu. Voi lăsa asta în seama armatei”, a răspuns Biden la o întrebare despre obligativitatea vaccinării. „Nu spun că nu o voi face. Cred că veţi vedea din ce în ce mai mulţi dintre ei făcându-l. Şi cred că va fi dificil de stabilit dacă ar trebui să îl facem obligatoriu în armată, există o atât de mare apropiere între militari.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe