Şefi de spitale şi directori din Ministerul Sănătăţii şi DSP, în stare de incompatibilitate şi conflict de interese

Agentia Nationala de Integritate
Agentia Nationala de Integritate (Epoch Times România)

Mai mulţi şefi de spitale, directori, medici primari au fost descoperiţi în stare de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care, în cazul unora dintre ei, a şi sesizat organele de urmărire penală în acest sens.

Este şi cazul fostei şefe de compartiment din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Ioan Mariana.

Potrivit unui comunicat de presă emis de ANI, Ioan Mariana, în perioada exercitării funcţiei de conducere de şef al Compartimentului de supraveghere şi control boli transmisibile, a semnat 8 procese – verbale de constatare şi un raport de evaluare, întocmite ca urmare a controalelor efectuate la unităţi sanitare cu care aceasta are relaţii contractuale, respectiv Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor, Spitalul General C.F. Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "Sf. Ioan" Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "Sf. Apostol Andrei" Galaţi.

"Ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii dintre Ioan Mariana şi unităţile sanitare menţionate, aceasta a obţinut în intervalul 2014 - 2020 foloase patrimoniale, constând în încasarea sumei totale de aproximativ 646.100 lei", se precizează în documentul citat.

Totodată, sursa menţionată anunţă că, în domeniul Sănătăţii, au fost găsiţi în stare de incompatibilitate:

- Simona Eliza Sanda Smochină, fost manager al Spitalului Municipal Olteniţa, judeţul Călăraşi, care a exercitat simultan şi funcţia de medic-titular al "Cabinetului Medical Individual Dr. Smochină Simona";

- Hîrţea Simona – Carmen, funcţionar public în cadrul Ministerului Sănătăţii, care a exercitat şi funcţia de manager interimar în cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I. Parhon" (în perioada 12 aprilie – 13 august 2018) şi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti (în perioada 01 octombrie 2019 – 15 ianuarie 2020);

- Vasile Felicia, care a exercitat simultan cu funcţia de director medical în cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat şi calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale;

- Varlas Valentin Nicolae, fost şef secţie, actual şef de Lucrări în cadrul Spitalului Clinic "Filantropia" Bucureşti, care a exercitat simultan şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale;

- Pera-Ştefănie Adina Ileana a fost şi ea în incompatibilitate în perioada în care era atât inspector la Compartimentul de asistenţă medicală spitalicească, Direcţia generală de asistenţă medicală şi de sănătate publică, în cadrul Ministerului Sănătăţii, cât şi manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

Lista completă o puteţi citi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură