Şefa MAE sare în apărarea Oanei Gheorghiu: Vechile reţele încearcă să-şi conserve resursele publice la care s-au mufat

Oana Ţoiu (Foto: Facebook)
Andrei Pricopie
11.11.2025
Oana Ţoiu (Foto: Facebook)
Andrei Pricopie
11.11.2025

Ministra de Externe, Oana Ţoiu, a condamnat ferm, marţi, atacurile care o vizează pe noul vicepremier Oana Gheorghiu.

"Putem vorbi onest despre ce se întâmplă în aceste zile? Când vedeţi atacuri în rafală asupra unui om care se implică în reforma unei instituţii, a statului sau care doar reclamă o nedreptate întrebaţi-vă de ce se consumă atâtea resurse, bani şi nervi? Intimidează ca să fie stopat brutal şi din faşă orice demers reformator. Atacă pentru a speria oamenii oneşti şi liberi, dar şi pentru a-i timora pe alţii care le seamănă şi au un gând de implicare publică în guvernarea naţională sau locală. Hărţuiesc mediatic pentru ca vechile reţele să-şi conserve monopolul resurselor publice la care s-au mufat, cu rândul, nederanjaţi", a declarat Oana Ţoiu.

Potrivit şefei diplomaţiei române, oameni care nu au spus o şoaptă despre reţelele de corupţie, care au închis ochii la ingerinţele Rusiei prin campanie de dezinformare, aruncă acum cu zoaie şi minciuni exact în cei capabili care au dovedit că pot să-şi construiască cariere independente de reţelele lor.

"Pentru că reţelele funcţionează cu oameni slabi, dependenţi şi şantajabili, nu cu cei care au credibilitate, independenţă şi pot oricând să spună NU unei şpăgi sau unei presiuni de altă natură. Azi, la 30 de ani de la dispariţia lui Corneliu Coposu, există o generaţie care a înţeles că pentru libertate trebuie să lupţi zilnic, iar sacrificiul este infinit mai mic decât cel îndurat de generaţia sa. Dar este nevoie ca oamenii cu mintea limpede să nu lase aceste campanii de denigrare să aibă efecte, denunţându-le exact ca ceea ce sunt, un atac la ambiţia de schimbare", a afirmat Oana Ţoiu.

Reamintim că CSM i-a făcut plângere penală viceprim-ministrei Oana Gheorghiu pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare. Reacţia a apărut în urma declaraţiilor Oanei Gheorghiu la Digi24 în care a transmis că România nu îşi permite să mai plătească pensiile magistraţilor, "nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali, nu avem cum". Ea le-a transmis magistraţilor că "au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit". Detalii despre scandal aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor