De la Hoarda de Aur la Dughin: Ce se ascunde în spatele eurasianismului promovat de Kremlin

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu şi istoricul Bogdan-George Rădulescu au discutat, în emisiunea Metope de la Radio Guerrilla, despre eurasianism, curentul ideologic care a modelat profund identitatea rusă şi ambiţia sa imperială.

De la Trubeţkoi, care vedea Rusia ca moştenitoarea Hoardei de Aur, până la Alexandr Dughin, care transformă teoriile istorice în strategii geopolitice contemporane, discuţia a evidenţiat nu doar ideile şi miturile care au stat la baza acestei viziuni, ci şi contradicţiile, pasiunile şi obsesia pentru putere care străbat secole de istorie rusă.

Într-un dialog alert şi analitic, cei doi explică cum trecutul şi ideologiile continuă să influenţeze acţiunile Rusiei în prezent, oferind o privire clară asupra complexităţii unui spaţiu eurasiatic atât fascinant, cât şi periculos.

Redăm mai jos schimbul de idei.

Theodor Paleologu: Eurasianismul e o ideologie relativ recentă. Se naşte după primul război mondial. Are ceva rădăcini şi înainte, dar e faimosul lingvist Trubeşkoi. Prinţul Trubeţkoi era un rus alb care plecase la Praga. E o somitate în materie de lingvistică. El este marele gânditor al eurasianismului. Are o carte faimoasă, Moştenirea lui Gingis Han. Teza lui este ca Rusia este în fond moştenitoarea Hoardei de Aur, este în fond moştenitoarea Imperiului Mongol şi că ruşii trebuie să se mândrească cu lucrul ăsta, pentru că, de fapt, Imperiul Mongol a fost soluţia ideală pentru a gestiona imensul spaţiu eurasiatic. Şi că, pe bună dreptate, statul rus continuă tradiţiile Imperiului Mongol.

Bogdan-George Rădulescu: Din start trebuie spus, şi aici e primul paradox, că cei care scriu despre Rusia eurasianistă, în viziunea lor, sunt mai puţini ruşi, etnic vorbind. Mulţi dintre ei, Trubeţkoi, de exemplu, are rădăcini baltice, dintr-o aristocraţie baltică, evident rusificată. Această generaţie, această şcoală a eurasianiştilor este compusă în special din imigranţi, din aristocraţia albă, care se refugiază în diferite...

Theodor Paleologu: Unul dintre ei cred că a şi păţit-o. Mirski s-a întors în Rusia şi a încercat să colaboreze cu sovieticii. Şi până la urmă a fost trimis în Gulag, la muncă patriotică.

Bogdan-George Rădulescu: Această generaţie încearcă să schimbe nuanţele în ceea ce priveşte identitatea rusească. Spre deosebire de mulţi istorici care spun că jugul tătar a fost îngrozitor şi că a oprit dezvoltarea Rusiei, această şcoală eurasianistă spune: "nu, dimpotrivă, ei ne-au dat exact caracterul forte, ne-au dat dorinţa de expansiune, ne-au dat disciplina şi puterea de a stăpâni spaţiul".

Theodor Paleologu: Şi o idee imperială supranaţională. Mai e un personaj care a trecut prin Gulag şi după aia a devenit ideolog eurasianist, şi anume Lev Gumilev, care era, fără îndoială, din punct de vedere uman, poate mai simpatic decât alţii pe care o să-i evocăm acum. În orice caz, era un autodidact. Nu are coerenţa intelectuală a lui Trubeţkoi.

Bogdan-George Rădulescu: Să fim foarte clari: nimeni din generaţia eurasianiştilor, nici măcar Trubeţkoi, nu are un sistem cu justificări ştiinţifice. Sunt pur si simplu nişte filozofi pe marginea destinului Rusiei şi care n-au o substanţă ştiinţifică propriu-zisă.

Theodor Paleologu: Dar să ajungem mai aproape de noi, pentru că există acest eurasianism interbelic, reacţie foarte ciudată, de fapt, la ce se întâmplase. Totuşi, erau oameni din exil şi Trubeţkoi, şi Mirski. După aceea e această verigă Gumilev, care a suferit în vremea stalinismului şi după aceea avea un rol de guru în anumite medii şi, în sfârşit, ajungem la faimosul Dughin, care jură pe foarte mulţi sfinţi, printre care şi Gumilev, Trubeţkoi and company.

Bogdan-George Rădulescu: Trebuie lămurite câteva lucruri înainte. Tonul scrierilor eurasianiste este cel al unei dezamăgiri profunde faţă de Europa şi mă refer în special la generaţia de aristocraţi care se refugiază în Europa odată cu Revoluţia bolşevică. A spune că dispreţul faţă de politicile europene şi de Europa în general, chiar şi cultura europeană, începe să le miroasă urât pentru faptul că Europa n-a intervenit să salveze Rusia ţaristă de bolşevici. Or, Europa n-avea cum să facă acest lucru la vremea respectivă.

Doi, toate aceste idei, chiar şi în panslavism, dar mai ales în eurasianism, toate aceste ideologii, aceste concepţii de ruptură radicală cu Europa sunt, de fapt, nişte reflexe ale unui complex de inferioritate. Se vorbeşte, la un moment dat, sunt autori ruşi, Alexander Etkind, de exemplu, în primii ani după 2010, a scris o carte care se numeşte Colonizarea interioară şi în care spune foarte clar: ruşii degeaba critică Europa, degeaba încearcă să-şi propună modelul lor politic şi de existenţă în concurenţă cu Europa civilizată, modernă, a statelor naţionale, a civilizaţiei europene, pentru că nu o fac într-un mod genuin, într-un mod sincer, ci o fac dintr-un complex de inferioritate, pentru ca ei înşişi s-au simţit colonizaţi ca popor în interiorul graniţelor ruseşti. Ţarii erau nişte satrapi, în timp ce ceilalţi, poporul, plebea, erau consideraţi drept sclavi, exact cum se întâmplă în formulele coloniale.

Deci acest complex de inferioritate care, dintr-o dată, se transformă într-un complex de superioritate. Toate aceste concepte, toate aceste ideologii au la bază resentimentul. Una e să spui, e adevărat, noi nu suntem ca voi, noi am întârziat procesul modernizării, nu am avut acelaşi start şi aceeaşi eficienţă în consolidarea unei civilizaţii precum europenii, şi alta e să spui – din cauza asta începem să ne revendicăm statutul nostru în Europa prin agresiune, prin expansionism, prin crimă. Aici este marea problemă.

Theodor Paleologu: Dughin. Ce e interesant biografic, e că tatăl lui era general GRU. Când a venit la mine acasă, în 1994, mi-a spus că el a fost disident. Am povestit şi în cartea mea – de altminteri, temele din cartea dumneavoastră şi cele din cartea mea se întrepătrund, sunt foarte multe puncte comune. Dughin spunea că a fost disident la sfârşitul anilor şaptezeci, anii optzeci, că aveau un cerc de lectură unde citeau tot felul de texte interzise, ezoterice. Era interesat de ezoterismul nazist, Evola, de practici sexuale, spirituale, tantra şi alte lucruri de genul ăsta – cam ca Gelu Voican Voiculescu. În timp ce îl auzeam, eram uluit de ce gogoriţe poate să spună.

Bogdan-George Rădulescu: Alexander Dughin a încercat să intre în elita militară şi, în special, în GRU, dar din cauza unor probleme de comportament şi a unui tipar psihologic care e cu totul aparte şi care îi aparţine lui, n-a reuşit să treacă testele şi să intre în această zonă. În schimb, a ajutat foarte mult ca şi colaborator pentru acest serviciu, în care tatăl său era un înalt funcţionar, devenind sursă pentru GRU în diferite medii cu totul si cu totul radicale. De exemplu, în mediile de care aminteaţi, în medii de tip neonazist, cu cultură sau cu reviste neonaziste care circulau în samizdat, cu literatură interzisă, cercuri de tipul acesta, cu puternice accente antisemite.

Şi atunci s-a descoperit că, de fapt, Dughin e foarte bun nu atât pentru a-i curta pe propriii concetăţeni, ci pe cei din afară. El este foarte bun în a articula reţele de influenţă în Europa, cu admiratori ai viziunii geopolitice ruseşti, eurasianiste, noua dreaptă franceză, cei de la AfD, şi, mai nou, cei care sunt actualmente în Statele Unite, cei care alcătuiesc nucleul Alt-right în Statele Unite, care prizează foarte bine geopolitica eurasianistă. Ăsta este Dughin. A încercat o carieră academică serioasă, ca sociolog şi specialist în geopolitică, dar, după părerea mea, a eşuat lamentabil, pentru că temperamentul lui, tipul lui de discurs, aproape ideologic, care nu are nimic de-a face cu obiectivitatea ştiinţei...

Theodor Paleologu: Cărţile lui sunt un ghiveci. Adică doar Călin Georgescu poate să spună că e bine structurat intelectual, de fapt e complet destructurat.

Bogdan-George Rădulescu: Personalitatea lui este destructurată. Şi atunci, în 2014, ţin minte, când a fost invitat să ţină o conferinţă la Facultatea de Sociologie cu studenţii, studenţii l-au întrebat: cum să procedăm cu fraţii noştri ucraineni, pentru că e totuşi o situaţie, nu? Iar Dughin răspunde: "Ucideţi, ucideţi, ucideţi". Discursul lui a ajuns până la conducerea universităţii şi a fost dat afară de la Universitatea din Moscova, pentru că până şi ruşii au considerat că limbajul lui depăşeşte cu mult conduita...

Theodor Paleologu: Bun, dar între timp a devenit mainstream.

Bogdan-George Rădulescu: Dughin a avut şi o experienţă militară flamboyantă în Georgia, unde s-a fotografiat cu un kalaşnikov în mână, mă refer la invazia rusă din Georgia. În egală măsură, îl vedem cultivând figuri din România suveranistă, adică e un bun prieten al celor din România, de tipul Călin Georgescu, Dan Puric. I s-a tradus o carte la editura eurasianică, Fundamentele geopoliticii, postfaţată de sociologul Ilie Bădescu.

Theodor Paleologu: Da, sigur, Ilie Bădescu, naţional-comunist, ceauşist, director al Institutului de Sociologie.

Bogdan-George Rădulescu: Deci are prieteni în România, e un admirator al lui Zelea Codreanu, al legionarismului.

Theodor Paleologu: Pe Zelea Codreanu îl vede în lumina articolului lui Julius Evola, marele ezoterist italian, care e o referinţă pentru curentele neofasciste ultra-radicale. L-a întâlnit pe Codreanu şi a scris un articol entuziast, prezentându-l pe Codreanu ca pe un erou de natură religioasă, o figură a religiozităţii, în primul rând.

Bogdan-George Rădulescu: Eu cred mai puţin în admiraţia lui sinceră faţă de Codreanu. Cred mai degrabă că încearcă să inducă un entuziasm generaţiei tinere suveraniste şi încearcă să profite de faptul că există în cultura română, în istoria României, figuri care sunt radicale şi care sunt oricum împotriva democraţiei române.

Theodor Paleologu: Eu cred că nebunii, în general, sunt sinceri.

Bogdan-George Rădulescu: Eu nu cred deloc în sinceritatea lui Alexander Dughin. Eu cred că încearcă să profite, să scoată la lumină nişte mituri culturale sau istorice.

Theodor Paleologu: Mai spuneţi ceva la un moment dat în carte despre relaţia dintre Jean Pârvulescu, compatriotul nostru, fascist, şi Dughin. Spuneţi că e cam ca relaţia dintre Guénon şi Evola. La fel este şi relaţia dintre Pârvulescu şi Dughin.

Bogdan-George Rădulescu: Dughin a avut o admiraţie pentru Jean Pârvulescu. Pârvulescu e o figură cu totul si cu totul excentrică de român emigrat în Franţa. Aici trebuie să ştiţi mai mult. Cert este că multe dintre scrierile, aşa-zis, de orientare geopolitică ale lui Jean Pârvulescu au în vedere crearea unui bloc eurasiatic, unei lumii în care, de fapt, rolul Rusiei este major, pornind de la mitul polar, de la ultima Thule.

Theodor Paleologu: Care în mare e un leitmotiv al nazismului. Acum, trebuie spus ceva: Jean Pârvulescu a militat tot timpul la extremă dreaptă. A fost în OAS (Organisation de l’Arme Secrete), în anii ’60, în Algeria. E o vedetă a mediilor ultra-radicale. Şi are o carte întreagă despre Putin, care poate fi citită, poate fi comandată. E foarte interesantă la acest român pasiunea lui pentru Putin şi pentru mediile acestea ultra-radicale.

Bogdan-George Rădulescu: Iertaţi-mă, dar ar trebui să facem o netă diferenţă între calitatea intelectuală a scrierilor lui Pârvulescu. Dincolo că e acelaşi ghiveci ideologic pe care îl practică şi Dughin, eu cred că el funcţionează mai degrabă ca agent de influenţă al Rusiei. Prietenia lui cu regimul Putin şi, în egală măsură, admiraţia lui Dughin pentru Pârvulescu se traduce foarte concret într-un fel de subordonare la lumea ideologică.

Theodor Paleologu: Da, e adevărat că te întrebai din ce trăieşte omul ăsta. Aici urmăreşte banii, că nu avea nicio meserie oficială.

Bogdan-George Rădulescu: Aşa cum poţi participa la alegeri cu zero lei, aşa poţi trăi, la un moment dat, şi cu zero franci, în Franţa.

Theodor Paleologu: Se poate şi asta. Sunt miracolele cele de-a treia Rome.

Bogdan-George Rădulescu: Exact. Un alt mit religios rusesc. De fapt, Dughin nu este creierul putinismului.