Scrisoare de la Traian Băsescu pentru Valeriu Zgonea, despre Parlamentul unicameral, cu 300 de membri
alte articole
Într-o scrisoare transmisă joi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Traian Băsescu îi cere acestuia un raport pe tema revizuirii Constituţiei şi să continue dezbaterile la proiectul transmis la Parlament în iunie 2011 şi care transpune rezultatele referendumului din 2009.
„Este de datoria Parlamentului să continue dezbaterile asupra Proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, având în vedere că acesta transpune voinţa suverană a poporului român, exprimată la referendumul organizat la data de 22 noiembrie 2009, ale cărui rezultate au fost confirmate prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 37/26.11.2009”, relevă preşedintele într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului aminteşte şi despre referendumul din 2009, când populaţia a ales ca Parlamentul să fie unicameral.
„Reprezentanţii aleşi ai poporului trebuie să ţină cont de voinţa populară exprimată în mod direct prin referendum, când cu o majoritate covârşitoare, cetăţenii au optat în proporţie de 72,31% pentru trecerea la un Parlament unicameral şi de 83,31% pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane”, se mai precizează în scrisoarea preşedintelui.