Scrisoare către “Teleradio-Moldova”. Maia Sandu: Oamenii au dreptul să fie informaţi

“Teleradio-Moldova” a promis timpi de emisie pentru partidele de opoziţie, dar nu a făcut nicio propunere până în prezent, astfel că PAS va insista ca aceasta să acţioneze democratic, a subliniat liderul PAS.
Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (Epoch Times România)
Ştefan Sârbu
08.11.2017

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu susţine că “Teleradio-Moldova” (TRM) ar reacţiona doar la scrisorile deschise ale formaţiunii, în loc să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute de Codul audiovizualului şi responsabilităţile jurnalistice.

”De la şedinţa organizată pe 28 septembrie la iniţiativa conducerii “Teleradio-Moldova”, la care s-a promis acordarea unor timpi de emisie pentru partidele din Republica Moldova în cadrul unei „Ore a partidelor”, nu am mai primit de la TRM niciun fel de notă conceptuală sau propunere. Vom pune şi în continuare presiune legală pentru a determina instituţia publică naţională să acţioneze democratic, să asigure pluralismul de opinii şi informarea echidistantă a populaţiei”, comentează liderul PAS anunţând că a trimis o nouă scrisoare deschisă conducerii TRM.

“Ne întrebăm de ce după dezbaterea organizată la solicitarea domnului Candu şi la care am fost invitată, TRM a decis să nu mai organizeze o emisiune politică “Ora partidelor” şi nici să nu ne mai invite la alte emisiuni. Probabil s-au speriat de incompetenţa reprezentanţilor guvernării. Sau aşteaptă o altă “ordonanţă” din partea acestora?”, concluzionează Maia Sandu.

Notabil este faptul că solicitarea PAS este conformă cu prevederile Codului Audiovizualului, cu obligaţiile Companiei „Teleradio-Moldova”, având drept scop asigurarea pluralismului politic, a pluralismului de opinii şi a dreptului oamenilor la informare, se arată în scrisoarea adresată postului public de televiziune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor