Sclavia şi Legea unui singur copil din China

Cel mai recent raport privind traficul de fiinţe umane prezentat de guvernul Statelor Unite dovedeşte că legea unui singur copil din China a determinat autorităţile locale să tolereze şi să încurajeze traficul de fiinţe umane şi sclavia sexuală, astfel încât nivelul ţării este de gradul 3 (indicând acele naţiuni care nu efectuează nicio acţiune sau intervenţie pentru limitarea sclaviei).
Legea unui singur copil, în vigoare în China, din 1979, a demonstrat în timp, toate dezavantajele sale, nu numai la nivel economic (cu riscul să deraieze întreaga ţară), dar şi social. (China Photos / Getty Images)
Mioara Stoica
28.06.2013

Cel mai recent raport privind traficul de fiinţe umane prezentat de guvernul Statelor Unite dovedeşte că legea unui singur copil din China a determinat autorităţile locale să tolereze şi să încurajeze traficul de fiinţe umane şi sclavia sexuală, astfel încât nivelul ţării este de gradul 3 (indicând acele naţiuni care nu efectuează nicio acţiune sau intervenţie pentru limitarea sclaviei).

Raportul a stârnit reacţia imediată a Beijing-ului, care a susţinut că este părtinitor. Dar toate marile ONG-uri confirmă acest raport, iar "în loc să dea vina pe Washington, oficialii chinezi ar trebui să facă ceva pentru a limita traficul de fiinţe umane, care creşte dramatic", a declarat Reggie Littlejohn, preşedintele organizaţiei pentru drepturile omului Women’s Rights Without Frontiers (Wrwf).

Una dintre principalele probleme este disproporţia în care se nasc bebeluşi de sex feminin şi masculin din ţară: la fiecare 117 băieţi născuţi, există doar 100 de fete, ceea ce înseamnă că există încă 40 de milioane de bărbaţi care nu au posibilitatea de a se căsători cu proprii lor concetăţeni. Astfel, "femeile şi fetele din ţările vecine ajung în China, prin fraudă sau violenţă, în scopul exploatării sexuale şi reproducerii", reiese din raport. Printre ţările cele mai afectate sunt Myanmar, Vietnam, Laos, Mongolia şi Coreea de Nord.

Şi asta nu este tot: în fiecare an, potrivit ONG-ului, există mai mult de 14 de milioane de avorturi induse, mai ales suferite de femeile care sunt supuse la violenţe fizice.

Într-o scrisoare deschisă a Wrwf către Barack Obama şi Xi Jinping se precizează: "Această politică brutală cauzează violenţe atroce în fiecare zi împotriva femeilor şi fetelor din China, este cea mai rea politică în vigoare de pe întreaga planetă. Este o violenţă sponsorizată de guvern. Noi vă cerem să interveniţi pentru a o opri, deoarece pentru fiecare caz care iese la lumină, există mii de alte cazuri care rămân anonime. Domnule preşedinte Xi Jinping, sunteţi într-o poziţie unică de unde puteţi opri această violenţă oribilă. Domnule preşedinte Obama, aţi câştigat Premiul Nobel pentru Pace: vă rog, faceţi ceva pentru a opri planificarea familială coercitivă din China”.

Dar amândoi preşedinţii tac.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor