Luptele cu suporterii Petrolului s-au continuat şi în Ploieşti

Cei 1300 de suporteri întorşi de la meciul dintre Steaua şi Petrolul disputat duminică au continuat luptele cu jandarmeria şi pe străzile Ploieştiului.
Jandarmii şi suporterii. (Epoch Times România)
P. P.
02.12.2013

Cei 1300 de suporteri întorşi de la meciul dintre Steaua şi Petrolul disputat duminică au continuat luptele cu jandarmeria şi pe străzile Ploieştiului.

Repriza de prelungire s-a continuat în zona de debarcare a autocarelor şi a continuat după miezului nopţii. În urma conflictelor mulţi dintre fanii agitaţi au fost reţinuţi de către autorităţi.

Aproximativ 150 de suporteri petrolişti au refuzat să părăsească zona de debarcare din autocare, aceasta fiind scânteia care a reaprins conflictul cu forţele de ordine, conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Prahova, Leonard Dragomirescu.

"Au aruncat cu pietre, bolovani şi tot ce au mai găsit pe stradă. Din toate autobuzele, doar 150 de suporteri au refuzat să părăsească zona de debarcare", a spus Dragomirescu pentru Digi24.

Scandalul a început iniţial, conform declaraţiilor jandarmeriei, pe drumul spre Bucureşti, în zona Domneştiului atunci când suporterii din autocare au coborât şi au inceput conflictul cu forţele de ordine.

Petrolul a pierdut suportul galeriei pe stadionul din Bucureşti, după ce aceştia s-au ”pierdut pe drum”. Cei 1.300 de fani înfierbântaţi au fost întorşi din drum de jandarmi după mai multe incidente violente în care s-au folosit pietre, lacrimogene, gloanţe de cauciuc, bastoane şi alte obiecte contondente.

Conform suporterilor, jandarmii au fost cei care ”au început să tragă cu gloanţe de cauciuc, cu alice, să ne bată cu bastoanele. Erau pregătiţi pentru un război! În autobuzul în care mă aflu sunt peste 15 răniţi”, a declarat la Digi Sport Bogdan Dinu, unul dintre liderii galeriei prahovene.

Din partea Jandarmeriei, Georgian Enache a prezentat scena total diferit. Încă din Domneşti, fanii beţi au coborât din autocare şi au început ”asediul” asupra grupului de jandarmi cu pietre şi alte obiecte contondente.

“Suporterii Petrolului erau beţi şi au început un scandal cu jandarmii. S-a luat hotărârea, pentru securitatea celorlalţi spectatori, să nu mai fie primiţi la meci. Sub escorta noastră vor fi întorşi către Ploieşti, am oprit întreaga coloană de suporteri. Sunt aproximativ 1.000 de persoane care nu mai vin la meci, au existat conflicte între susţinători. Unul dintre fani a suferit o lovitură la cap şi a fost transportat la spital”, a declarat Enache citat de fanatik.ro.

Incidentele au fost raportate şi în apropierea unei benzinării din cartierul Ghencea, unde doi fani ploieşteni au rămas cu urmele gloanţelor de cauciuc.

După ce s-au mai potolit spiritele, cele 11 autocare cu suporteri au fost întorşi spre Ploieşti. Ei reclamă că este nedrept să întorci oamenii care au dat bani pe bilet şi transport pentru "un mic incident".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor