Scandalul revelionului de la TVR. Simion sare în apărarea Doinei Gradea: "Umorul e bun doar dacă facem mişto de credincioşi?"

George Simion
George Simion (Epoch Times România)

Liderul AUR George Simion a lansat un atac la adresa deputatului USR-PLUS Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaţilor, după ce acesta a solicitat demisia preşedintelui - director general al SRTv, Doina Gradea, pe motiv că TVR a difuzat în noaptea de Revelion un program plin de “băşcălie” la adresa măsurilor anti-Covid luate de autorităţi.

Potrivit lui Simion, Bulai - care, reamintim a cerut plecarea Doinei Gradea - vrea să cheme „la ordine” conducerea Televiziunii Române „pentru felul în care au fost ironizate autorităţile în cadrul unui program de divertisment”, şi sugerează că demersul deputatului USR ar fi un gest de cenzură ca pe vremea comunismului.

„Umorul e bun doar dacă facem mişto de credincioşi? Am luat act cu stupoare de demersul deputatului USR, Iulian Bulai, care vrea să cheme 'la ordine' conducerea Televiziunii Române pentru felul în care au fost ironizate autorităţile, în frunte cu Preşedintele Iohannis, în cadrul unui program de divertisment.

Credeam că vremurile în care tovarăşii din Comitetul Central pedepsesc artiştii pentru felul în care-l ironizează pe 'Tovarăşul' sau pe 'Tovarăşa' s-au terminat, dar din păcate acţiunile din ultimele zile ne contrazic. Deşi partidul AUR nu este de acord cu ironizarea credinţei românilor, acceptăm că libertatea de exprimare nu trebuie îngrădită în niciun fel. Şi totuşi ne întrebăm: dacă în loc de bătrânica credincioasă - care poate fi mama sau bunica cuiva - era o doamnă cu hijab, se mai lăsa tăcerea? Nu cumva era o isterie generală în care s-ar fi urlat 'discriminare', iar diferitele comitete şi comiţii, activiştii de serviciu s-ar fi autosesizat urgent?

Din intervenţia reprezentantului USR înţelegem că miştoul deşănţat pe seama valorilor religioase ale unor cetăţeni obişnuiţi nu constituie o problemă, dar ironizarea 'şefului cel mare' este impardonabilă. Oare asta este 'libertatea' care ne aşteaptă acum că USR este la putere?Partidul AUR susţine libertatea de exprimare, iar aceasta înseamnă inclusiv posibilitatea de a ironiza conducătorii, pandemia, autorităţile, oricât de deranjant ar suna pentru tovărăşii din Comitetul Central al USR”, a scris liderul AUR, pe Facebook.

Reacţia lui Simion vine în contextul în care Iulian Bulai - deputat USR-PLUS şi preşedinte al Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaţilor - a declarat, sâmbătă, că Doina Gradea trebuie să plece de la şefia TVR după ce postul naţional de televiziune a difuzat în noaptea de Revelion un program plin de “băşcălie” la adresa măsurilor anti-Covid luate de autorităţi, deşi luni de zile a fost plătit să promoveze tocmai acele măsuri. Mai exact, Bulai acuză TVR de dezinformare pe bani publici.

“În ultimele 7 luni, Guvernul României a dat redacţiilor de presă private aproximativ 40 de mil. €, pentru a scrie despre măsurile guvernului luate împotriva pandemiei. Am contestat constant ineficienţa acestei măsuri. Acum 2 zile, pe banii noştri, TVR1 a avut de Revelion un program plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanţare socială. Cu oameni declaraţi fani ai teoriilor conspiraţiei. Ceva mai contraproductiv nu se putea. Dai tot anul 40 de mil. € ca să informezi lumea (ineficient), dar permiţi dezinformare pe bani publici, la televiziunea publică, în plină pandemie. În prime time. De Revelion”, preciza Bulai, pe pagina sa de Facebook.

În opinia deputatului, TVR a sabotat “pe bani mulţi” măsurile luate de statul român în vederea împiedicării răspândirii numărului de infectări şi decese Covid.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne