Savant rus descoperă un asteroid uriaş care ar putea lovi Pământul

Un astrofizician rus a descoperit un asteroid uriaş care s-ar putea afla pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, a anunţat duminică agenţia spaţială rusă Roscosmos pe website-ul său.
Asteroid (ESA 2010 MPS for OSIRIS Team via Getty Images)
Andrei Popescu
08.12.2014

Un astrofizician rus a descoperit un asteroid uriaş care s-ar putea afla pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, a anunţat duminică agenţia spaţială rusă Roscosmos pe website-ul său.

Asteroidul, numit 2014 UR116, a fost descoperit de profesorul Vladimir Lipunov de la Universitatea de Stat din Moscova. Cu un diametru de aproximativ 370 de metri, UR116 este uşor mai mare decât asteroidul Apophis, de care savanţii s-au temut iniţial că va lovi Pământul în 2029 sau 2036. Anul trecut însă, NASA a exclus posibilitatea unui impact din partea asteroidului Apophis.

În cazul unui impact cu Pământul, UR116 ar putea cauza o explozie de 8.000 de ori mai puternică decât cea cauzată de meteoritul care a explodat deasupra regiunii Celiabinsk din Rusia în februarie 2013. Lipunov a declarat că există probabilitatea ca proaspăt descoperitul asteroid să intersecteze orbita Pământului în următorii trei ani.

„Ar trebui să-l urmărim constant deoarece, dacă facem o singură greşeală, aceasta ar putea fi una catastrofală. Consecinţele pot fi foarte serioase”, a declarat Lipunov în documentarul “Atacul Asteroizilor” postat pe website-ul Roscosmos.

Unii specialişti consideră că putem fi liniştiţi o anumită perioadă de timp că nu va avea loc nicio coliziune. Viktoria Damm de la Planetariul Academiei de Ştiinţe Geodezice din Siberia a declarat agenţiei de ştiri TASS că atunci când asteroidul va zbura în apropiere de planeta Marte, traiectoria sa s-ar putea schimba. De aceea, momentul apropierii este necunoscut, dar ea crede că nu se va întâmpla în următorii doi ani.

Conform Roscosmos, Rusia a dezvoltat telescoape radio care pot detecta asteroizi potenţial periculoşi în timp ce aceştia se apropie de Pământ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor