Şase ţări cer anchetarea regimului socialist venezuelean pentru crime comise împotriva umanităţii

Peru, Paraguay, Chile, Argentina, Columbia şi Canada au cerut CPI să ancheteze presupuse crime comise de preşedintele socialist venezuelean Nicolas Maduro. Apelul fără precedent are loc într-un moment crucial pentru instituţiile globale.
Ciocniri între poliţie şi manifestanţi anti-guvern în Caracas, Venezuela, 26 iulie 2017. (Federico Parra/Getty Images)
Andrei Popescu
27.09.2018

Cinci state sud-americane şi Canada au făcut miercuri o cerere istorică la Curtea Penală Internaţională (CPI), cerând ca aceasta să investigheze presupusele crime împotriva umanităţii comise de guvernul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

Prin plângerea lor, Peru, Paraguay, Chile, Argentina, Columbia şi Canada au făcut un pas fără precedent, cerând tribunalului de la Haga să investigheze o ţară membră a CPI, potrivit Deutsche Welle.

Cele şase ţări au prezentat cererea lor la sesiunea Adunării Generale a ONU din New York, în timp ce Maduro se îndrepta spre Statele Unite pentru a participa la întâlnire, unde au fost exprimate temeri în legătură cu conducerea represivă şi criza umanitară şi economică provocată de administraţia socialistă din Caracas, inclusiv afluxul de refugiaţi venezueleni în ţările învecinate.

De asemenea, cele şase state au cerut CPI să investigheze presupuse torturi, violuri, omoruri şi crime împotriva umanităţii comise de guvernul lui Maduro începând cu februarie 2014.

În scrisoarea lor de şapte pagini, ţările au făcut referire la rapoarte elaborate de Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Comisia Inter-Americană pentru Drepturile Omului şi de către avocaţi internaţionali care au documentat presupusele crime.

Criza politică din Venezuela a afectat economia deja şubredă şi a determinat peste 2 milioane de cetăţeni să fugă în ţările învecinate, 1 milion ajungând în Columbia, care a cerut crearea unui fond multilateral pentru a ajuta ţările vecine Venezuelei să facă faţă afluxului de refugiaţi.

Cererea istorică pentru investigarea Venezuelei a fost făcută într-un moment în care preşedintele american Donald Trump a denunţat în repetate rânduri eficienţa instituţiilor multilaterale.

În discursul său de marţi la Adunarea Generală a ONU, Trump a afirmat că pentru SUA, “Curtea Penală Internaţională nu are jurisdicţie, legitimitate şi autoritate”.

CPI a fost creată cu sprijinul ONU în 2002 pentru a judeca crime de război, genocid şi alte crime împotriva umanităţii care altfel nu ar putea fi aduse în faţa justiţiei.

Vremuri tulburi

Venezuela suferă de pe urma unei recesiuni severe care a declanşat malnutriţie, hiperinflaţie şi emigrare în masă. Opoziţia îl învinuieşte pe Maduro de distrugerea unei economii cândva puternice şi îl acuză de autoritarism.

Agravarea problemelor ţine de prognoza hiperinflaţionistă a FMI de 1.000.000% până la sfârşitul anului şi un PIB în scădere cu 18% anul acesta, deoarece guvernul continuă să tipărească pur şi simplu bani în speranţa că va umple golurile economiei.

Guvernul socialist al Venezuelei a naţionalizat în ultimii ani o gamă largă de industrii din întreaga ţară, cum ar fi fabricile de oţel şi de ciment, prelucrarea produselor alimentare, distribuţia şi multe altele. Pentru a încerca să controleze inflaţia, ţara are preţuri fixe pe diverse bunuri, impunând în acelaşi timp reglementări stricte privind schimburile valutare.

Criza economică a lovit atât de tare încât sistemul de transport public aproape a fost anihilat, iar guvernul şi consiliile locale oferă călătorii gratuite în camioane nesigure şi inconfortabile - numite "coteţe" de către utilizatori - după ce mulţi furnizori de servicii de transport nu şi-au mai putut permite să folosească vehiculele.

Între timp, sectorul industrial al Venezuelei funcţionează la o capacitate de doar 30%, potrivit statisticilor din sectorul agricol - capacitate care asigură acum doar un sfert din consumul naţional, deşi acum câţiva ani asigura 75%, potrivit Federaţiei Naţionale a Fermierilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor