Sărituri cu schiurile: Austriacul Stefan Kraft a câştigat Turneul celor Patru Trambuline
Austriacul Stefan Kraft a câştigat ediţia a 63-a a Turneului celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile, a 16-a pentru ţara sa în aceasta competiţie, cu un total de 1.106,7 puncte, devansându-i în clasamentul final pe compatriotul său Michael Hayboeck şi pe slovenul Peter Prevc.
Ultimul concurs, cel de la Bischofshofen (Austria), s-a încheiat marţi cu victoria lui Hayboeck, cu 288,4 puncte (sărituri de 137,5 m şi 136,5 m), urmat de veteranul japonez Noriaki Kasai — 277,1 puncte şi de Kraft — 271,3 puncte.
În această ultimă etapă a competiţiei, unul dintre favoriţii acestui sport, elveţianul Simon Ammann, cvadruplu campion olimpic, a căzut din nou, de data aceasta lucrurile părând foarte serioase. La a doua săritură din finală, Amman s-a lovit cu faţă de pârtie la aterizare, fiind în stare de inconştienţă la sosirea primelor ajutoare medicale. De pe pârtie, el a fost dus la spital, neexistând, deocamdată, amănunte despre starea săritorului în vârstă de 33 de ani.